ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs în Vrancea

11:30 | 08.10.2017 Categorie: Externe

București, 8 oct. /MOLDPRES/. Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc, duminică dimineață, la ora 4:49, în județul Vrancea, la adâncime de 132,2 kilometri, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), informează agenția AGERPRES, citată de MOLDPRES.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (45 km), Odobești (48 km), Covasna (54 km), Râmnicu Sărat (55 km) și Panciu (55 km).

Cel mai mare cutremur din acest an a avut loc în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.

(Editor L. Alcază)

img17007815

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!