ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Europeană a calificat 'pozitiv' potențialul obiectiv al Germaniei de a primi 200.000 de refugiați pe an

19:12 | 09.10.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 9 oct. /MOLDPRES/. Comisia Europeană a calificat luni drept 'pozitivă' perspectiva ca Germania să primească 200.000 de refugiați pe an, fără a se pronunța asupra legalității unei cifre prezentate ca un plafon în cadrul familiei politice a cancelarului Angela Merkel, potrivit agenției AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Acest obiectiv de plafon anual de primire a fost menționat într-un proiect de compromis încheiat duminică între Uniunea Creștin Democrată (CDU) condusă de Merkel și aliatul său bavarez CSU.

"La modul general, putem spune că executivul (european) consideră ca fiind pozitiv faptul că o țară care a primit deja peste un milion de refugiați se arată dispusă să primească încă 200.000 pe an", a reacționat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, întrebat de presă în legătură cu acest plan.

Întrebat despre legalitatea unei astfel de cifre limită, Comisia nu s-a pronunțat.

"Nu este încă o decizie guvernamentală", a spus Schinas, refuzând să meargă "mai departe în acest stadiu".

"Din moment ce acest lucru face parte din pregătirile în vederea formării unei coaliții în Germania și nu este încă o politică guvernamentală, nu putem facem prea multe comentarii", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cancelarul german este în discuții pentru formarea unei coaliții. CSU, care denunță de doi ani decizia Angelei Merkel de a permite intrarea în țară a peste un milion de solicitanți de azil în 2015 și 2016, a cerut o limită din partea cancelarului pentru a putea participa la viitorul guvern.

Schinas a reamintit luni că executivul comunitar și președintele său Jean-Claude Juncker au salutat în mai multe rânduri "rolul de prim-plan jucat de Germania în gestionarea crizei refugiaților și în conceperea unei abordări europene comune privind migrația".

(Editor L. Alcază)