ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEDO a condamnat Rusia pentru lipsa unei anchete privind decesul unor civili la Groznâi în 2000

14:20 | 10.10.2017 Categorie: Externe

Strasbourg, 10 oct. /MOLDPRES/.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia pentru că nu a anchetat moartea a 21 de civili la 5 februarie 2000 la Groznâi, potrivit AFP, scrie AGERPRES, preluată de MOLDPRES.

CEDO a stabilit că autoritățile "nu au desfășurat o anchetă eficientă privind decesul rudelor petiționarilor" și a condamnat Rusia să plătească fiecăruia o despăgubire individuală de 15.000 de euro.

"Potrivit petiționarilor, 21 dintre membrii familiilor lor au fost uciși la 5 februarie 2000 în timpul unei operațiuni conduse în special de agenți ai statului", a precizat CEDO.

O anchetă a fost deschisă o lună mai târziu de Parchetul din Groznâi, însă procedura, "suspendată și redeschisă în mai multe rânduri", este încă în desfășurare.

Într-un raport publicat la câteva săptămâni după desfășurarea faptelor, organizația Human Rights Watch a afirmat că forțele ruse au masacrat 62 de civili la 5 februarie 2000 și că armata a încercat apoi să ascundă aceste crime.

În iulie, sesizată de alte rude ale victimelor, CEDO a spus că deschiderea unei anchete la o lună după comiterea faptelor a fost "o întârziere inacceptabilă în cazul morții a zeci de victime".

"Curtea a fost de asemenea surprinsă de o serie de întârzieri importante și inexplicabile, precum și de nereguli odată ancheta deschisă", conform acestei decizii de la 26 iulie.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17007876

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!