ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderile Mici și Mijlocii

14:17 | 10.10.2017 Categorie: Comunicate

 Experți din domeniul afacerilor vor acorda servicii de mentorat femeilor beneficiare a programului-pilot “Femei în Afaceri”

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Miciși Mijlocii (ODIMM) a încheiat contracte de prestări servicii cu 28 de experți în domeniul afacerilor care vor oferi servicii de consultanță antreprenorială femeilor de afaceri din Republica Moldova. Serviciile de consultanță vor fi prestate în cadrul Programul-pilot “Femei în Afaceri” (PFA). Prestatorii de servicii de consultanță vor contribui la dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul femeilor din Republica Moldova.

Serviciile de consultanță constituie o continuare a procesului de formare antreprenorială a beneficiarelor PFA care presupune: mentorat, consultanță în afaceri, ghidare la înregistrare a afacerii, etc.

“Cele peste 300 de femei care au trecut componenta de instruire a PFA au fost împărțite pe criterii geografice, inclusiv UTA Găgăuzia. Acestea după finalizarea cursurilor de instruire antreprenorială vor fi familiarizate și ghidate de către experți cu instrumentele și metodele de utilizare în planificarea și dezvoltarea afacerii, identificarea tipurilor de resurse necesare pentru lansarea afacerii, îndrumare pentru dezvoltarea propriului planul de afaceri, inclusiv pentru beneficierea de suport financiar necesar lansării și activității post-lansare a afacerii”, susține Iulia Iabanji, Director general ODIMM.

Serviciile de mentorat vor fi acordate individual pentru toate femeile participante în Campania de instruire care doresc să se înscrie în competiția de granturi din etapa a doua a Programului guvernamental “Femei în Afaceri”.

Etapa a doua a Programului - pilot „Femei în afaceri” presupune componenta de granturi mici pentru femei. La această etapă pot participa femeile care gestionează o afacere de până la 2 ani. Valoarea maximă a grantului constituie 165 mii lei, dintre care 110 mii lei vor fi direcționați pentru procurarea de echipamente, iar 55 mii lei sunt destinați pentru dezvoltarea afacerii: cercetare, consultanță, proiectare,instruire, etc.

În toamna anului 2016, Guvernul Republicii Moldova a lansat Programul-pilot ”Femei în Afaceri”, gestionat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Perioada de implementare a acestui Program este de 3 ani, din bugetul statului vor fi alocate 51,5 milioane lei. Această inițiativă guvernamentală are ca obiectiv promovarea abilității economice și sociale din zonele rurale prin reducerea inegalității de gen, prin creșterea și dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepției inovaționale, sporirea accesului la resurse, servicii și tehnologii moderne. Programul este destinat femeilor care planifică să-și inițieze sau extindă afacerile, în special în zonele rurale și va acorda suportul pentru femeile antreprenoare a 3 etape de dezvoltare a afacerii.