ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului

18:14 | 10.10.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, aflat într-o vizită de documentare în ţara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

În debutul întâlnirii, Premierul a menţionat că vizita oficialului european la Chişinău, precum şi a Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, şi a Președintelui CEDO, Guido Raimondi, dar și vizita sa la Strasbourg contribuie la consolidarea parteneriatului constructiv dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei.

În context, Pavel Filip a remarcat că respectarea drepturilor omului reprezintă una dintre priorităţile Programului de activitate al Guvernului pentru 2016-2018 şi sunt întreprinse eforturi susţinute pentru a avansa în acest domeniu. Totodată, Premierul a subliniat că reforma în domeniul justiţiei, combaterea corupţiei sunt pe agenda priorităţilor Cabinetului de miniștri. „Fără a asigura supremaţia legii nu putem vorbi despre dezvoltarea economică a ţării. Crearea locurilor de muncă, acumularea veniturilor în buget, realizarea programelor sociale, bunăstarea cetăţenilor depinde la mod direct de investiţiile făcute în economie, iar investitorii vin acolo unde se respectă legea”, a accentuat Pavel Filip.

Totodată, Premierul a spus că există încă probleme şi rezerve în ce priveşte reformarea justiţiei, dar tendinţele în acest sens sunt pozitive şi este important să asigurăm evoluţia acestora. În acest sens, Pavel Filip s-a referit la datele Barometrului Opiniei Publice, care arată că dacă în aprilie 2016 în justiţie aveau încredere 10% din populaţie, în aprilie 2017 această cifra a constituit 24%, în acelaşi timp, încrederea în procuratură în perioada similară a crescut de la 14% la 31%.

„Suntem deschişi şi receptivi la critici. Tot ce face Guvernul este să asigure capacităţi instituţionale pentru a construi o societate democratică”, a spus Pavel Filip. În această ordine de idei, şeful Executivului a specificat că fundamentul Programului de guvernare este Acordul de Asociere cu UE, iar respectarea drepturilor omului şi evoluţiile în acest proces nu pot fi privite separat de aspiraţiile noastre europene.

La rândul său, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, a venit cu îndemnul ca asistenţa oferită de CoE în vederea respectării drepturilor omului să fie privită de liderii politici ca una de susţinere în avansarea pe calea implementării reformei în domeniul justiţiei. Oficialii au mai făcut un schimb de opinii referitor la respectarea drepturilor femeii şi egalităţii de gen, combaterea violenţei domestice şi violenţei împotriva femeilor, privind finanţarea ONG-urilor din partea statului şi consolidarea încrederii între populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

img17007886

img17007886

img17007886

img17007886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!