ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Valorizarea pensiilor a circa 65 mii de persoane va fi efectuată cu cinci luni mai devreme decât se preconiza inițial

15:43 | 11.10.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Pensiile pentru limită de vârstă și dizabilitate stabilite în anii 2009-2011 vor fi recalculate cu începere de la 1 noiembrie 2017, dar nu de la 1 aprilie 2018 cum se preconiza anterior, potrivit unei hotărâri de Guvern, aprobate astăzi de Guvern, informează MOLDPRES.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus să fie inițiată valorizarea pensiilor stabilite în anii 2009-2011 înainte de termenul stabilit prin decizia din 21 martie 2017, în contextul precizării indicatorilor bugetului asigurărilor de stat pe acest an, ”ca urmare a creșterii veniturilor proprii ale bugetului”.

„Peste 58 mii de persoane vor primi de la 1 noiembrie pensii cu 255 de lei mai mari sau cu 17 la sută, iar peste 6 mii de beneficiari ai pensiilor pentru dizabilitate vor avea pensii cu 274 lei mai mari sau cu 28 la sută. Iată că reforma sistemului de pensii dă roade. Noi nu venim cu promisiuni care nu au acoperire financiară”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip.

De valorizarea pensiilor stabilite în anii 2009-2011 vor beneficia 64 878 de pensionari, majoritatea dintre care (58 479) primesc pensii pentru limită de vârstă. Revalorizarea înseamnă o ajustare a venitului obținut după anul 1999, când a fost introdusă vechea formulă de calcul a pensiilor, la salariul mediu pe economie din anul pensionării.

Cu începere de la 1 aprilie 2017, Casa Națională de Asigurări Sociale a valorizat pensiile beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă și de dizabilitate stabilite în anii 2001-2008. Venitul mediu lunar realizat cu începere de la 1 ianuarie 1999 și inclus în calculul pensiilor pentru limită de vârstă și al pensiei de dizabilitate, stabilită până la 1 aprilie 2017, se recalculează reieșind din creșterea salariului mediu pe economie în anul precedent anului stabilirii pensiei față de anul realizării venitului asigurat.

Potrivit hotărârii din martie 2017, pensiile persoanelor stabilite în anii 2012-2014 urmează a fi recalculate de la 1 aprilie 2019, iar a beneficiarilor de pensii stabilite în perioada 2015-31 martie 2017 de la 1 aprilie 2020.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17007916

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!