ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerul Economiei și Infrastructurii

18:39 | 11.10.2017 Categorie: Comunicate

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/.

A fost lansat proiectul Twinning Light pentru alinierea la standardele europene în domeniul standardizării

Proiectul Twinning Light „Oferirea suportului UE Institutului de Standardizare din Republica Moldova în vederea îndeplinirii cerințelor de membru cu drepturi depline ale CEN-CENELEC” a fost lansat astăzi în cadrul Conferinței organizate de Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) în colaborare cu Asociația de Standardizare din România (ASRO).

La evenimentul de lansare au participat Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei și Infrastructurii, Peter Michalko, șeful delegației UE în Republica Moldova, Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova, reprezentanți ai ISM, reprezentanți ai ASRO, precum și președinți ai comitetelor tehnice de standardizare.

Organizatorii evenimentului au menționat că Institutul de Standardizare din Moldova, ținând cont de parcursul european al Republicii Moldova și de angajamentele asumate prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, tinde să își alinieze activitatea sa la practicile europene. În acest scop, ISM va beneficia în cadrul acestui proiect de suportul ASRO în vederea obținerii statutului de membru cu drepturi depline al organismelor europene de standardizare CEN și CENELEC.

Vitalie Iurcu, a specificat că, cu suportul considerabil din partea partenerilor europeni, Institutul de Standardizare din Moldova continuă să implementeze progresiv cerințele stabilite de organizațiile europene de standardizare pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline, ca parte din procesul de realizare a obiectivului de integrare europeană, urmat de autoritățile naționale și prevăzut de Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

În context, viceministrul a mulțumit experților din Germania și România pentru suportul oferit în cadrul proiectului Twinning în vederea îndeplinirii cerințelor pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline la Comitetul European de Standardizare (CEN) și Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC), precum și inițierea implementării Sistemului de Management al Calității în cadrul activității acestuia.

De asemenea, Vitalie Iurcu a mulțumit experților români și partenerilor europeni pentru suportul în implementarea proiectului Twinning Light lansat astăzi, pentru parteneriatul oferit în dezvoltarea sistemului infrastructurii calității în general și a sistemului de standardizare în special, menționând că parcursul european al țării noastre este obiectivul strategic al Guvernului Republicii Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!