ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Concepţia privind reflectarea în mass-media a referendumului de demitere a lui Chirtoacă va fi publicată în Monitorul Oficial

13:35 | 12.10.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 12 oct. /MOLDPRES/. Concepția privind reflectarea campaniei electorale la referendumul local privind revocarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie curent de către instituțiile audiovizualului din Republica Moldova, aprobată recent de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, va fi publicată mâine în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Concepția stabilește modul de reflectare a campaniei electorale de către instituțiile audiovizualului din R. Moldova şi are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate şi imparțiale a campaniei electorale la referendumul local din 19 noiembrie 2017, promovarea libertății de exprimare şi a pluralismului politic, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea în practică a acestor principii de către radiodifuzori.

Conform documentului, instituţiile media vor reflecta  referendumul  local  în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Codului electoral, Codului audiovizualului, Legii cu privire la libertatea de exprimare, Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei şi bărbați, Regulamentului privind reflectarea referendumului local din 19 noiembrie 2017 în mijloacele de informare în masă (aprobat de CEC), prezentei Concepții şi actelor internaționale la care R. Moldova este parte, respectând drepturile categoriilor de alegători cu nevoi speciale.

În cazul unor încălcări, responsabilitatea revine titularilor de licenţă și ai autorizațiilor de retransmisie. Pe durata campaniei electorale, administrațiile radiodifuzorilor vor supraveghea respectarea prevederilor legislației electorale și audiovizuale. Acestea vor prezenta la CCA şi CEC rapoarte săptămânale de reflectare a campaniei electorale, care vor include informații referitoare la respectarea normelor legale în reflectarea referendumului local de către radiodifuzori în cadrul tuturor programelor, iar cu două zile înainte de ziua desfășurării referendumului – un raport de totalizare.

Fiecare radiodifuzor care va reflecta campania electorală va depune la CCA o declarație privind politica editorială pentru campania electorală. Declarația  va putea fi depusă la CCA în primele şapte zile de la aprobarea de către CEC a Regulamentului privind reflectarea referendumului local din 19 noiembrie 2017 în mijloacele de informare în masă.

Referendumul de demitere a primarului capitalei va avea loc pe 19 noiembrie curent. 

Pentru ca edilul să fie demis din funcție, sunt necesare peste 160 mii de voturi. La fel, pentru ca referendumul să fie validat, la scrutin ar trebui să participe nu mai puţin de o treime din cei peste 647 mii de alegători înscrişi pe liste.

Dorin Chirtoacă se află în fruntea capitalei din 2007, în prezent fiind la cel de-al treilea mandat. Actualmente primarul capitalei este cercetat în două dosare pentru trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu și se află în arest la domiciliu.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17007956

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!