ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru moldoveni au murit iar doi au fost răniți în urma unui accident aviatic în Coasta de Fildeş

10:07 | 15.10.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Patru cetățeni ai Republicii Moldova au decedat iar alți doi au fost preluați de către armata franceză pentru îngrijiri după ce aeronava cargo în care se aflau s-a prăbușit în Oceanul Atlantic în apropiere de aeroportul din Abidjan, Coasta de Fildeş, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, accidentul aviatic a survenit în dimineața zilei de sâmbătă, aproximativ la ora 8:45, după o tentativă eșuată de aterizare a aeronavei pe aeroportul din Abidjan, cauzată de condițiile meteo nefavorabile.

Aeronava prăbușită efectua zboruri pentru armata franceză și avea la bordul său zece persoane, dintre care şase cetățeni ai Republicii Moldova și patru cetățeni ai Republicii Franceze.

MAEIE a anunțat că menține legătura cu autoritățile ivoriene și franceze pentru a stabili identitățile moldovenilor implicați în accident.

Astăzi, începând cu ora 11.00, Prim-ministrul R. Moldova Pavel Filip convoacă celula de criză pentru elucidarea circumstanțelor accidentului aviatic din Coasta de Fildeș.

Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a anunțat că o echipă de experți moldoveni va pleca în Coasta de Fildeș pentru a participa în calitate de observatori la investigarea cauzelor accidentului aeronautic cu implicarea aeronavei de tip cargo AN 26-100, înregistrată în R. Moldova.

Aeronava aparținea companiei Valan International Air Cargo și transporta încărcătură în baza unui contract cu armata franceză.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17008028

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!