ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziţie în memoria celor deportaţi din Lituania în perioada sovietică a fost vernisată la Chişinău

17:25 | 17.10.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. O expoziţie cu genericul „Sub cer străin. Locuitorii Lituaniei în lagărele şi locurile de exil din URSS. Anii 1940-1958”, realizată de către Muzeul Victimelor Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului şi Rezistenţei Populaţiei Lituaniei, a fost inaugurată astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de instituția gazdă, în cooperare cu Ambasada Republicii Lituania în R. Moldova, prin Programul de Stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1953".

La manifestare au fost prezenţi viceministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Gheorghe Postică, Ambasadorul SUA în R. Moldova,  James D. Pettit, ministrul consilier al Ambasadei Lituaniei la Chişinău, Andrei Didenco, diplomaţi, oameni de ştiinţă şi cultură.

În alocuţiunea sa, directorul Muzeului  Victimelor  Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului şi Rezistenţei Populaţiei Lituaniei, Eugenijus Peikstenis, a menţionat că scopul expoziţiei este de a relata cetăţenilor Europei, în special tinerei generaţii, despre crimele comise de regimul totalitar sovietic pe teritoriul Lituaniei. El a precizat că la realizarea expoziţiei au fost utilizate documente şi materiale din fondurile Muzeului Victimelor Genocidului, Arhivei Speciale şi Arhivei Centrale de Stat ale Lituaniei din Vilnius, Muzeului Naţional Lituanian, Muzeului deportărilor, exilării şi rezistenţei din Kaunas, Muzeului „Alka" al regiunii Žemaitia şi Muzeului regional din Tauragė.

Potrivit sursei citate, pământul lituanian a fost călcat în picioare de ocupanţii care se perindau: Uniunea Sovietică, în 1940-1941, Germania nazistă, în 1941-1944, iar în anii 1944-1990 s-au simţit aici stăpâni din nou sovieticii. Sub acţiunea acestor regimuri totalitare au fost ucişi, deportaţi, puşi în detenţie sau forţaţi de împrejurări să-şi părăsească patria circa un milion de persoane – lituanieni, polonezi, evrei, germani – cetăţeni ai Lituaniei.

La rândul său,  directorul Programul de Stat  de stat de cercetare şi valorificare a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din RSSM, profesorul universitar Anatol Petrencu a subliniat că  fotografiile, documentele,  filele de scrisori şi de jurnal intime expuse sunt mărturii ale acelor oameni care au avut de suferit în lagărele din Siberia.

Expoziţia a fost vernisată în premieră la 21 iunie 2011, la o serată în Parlamentul Europei, cu genericul „Prezentul şi trecutul, puse faţă în faţă”, manifestarea fiind consacrată aniversării a 70-a a începutului deportărilor din Lituania. Ulterior, ea a fost prezentată în Polonia, Franţa, Marea Britanie, în mai multe oraşe şi instituţii din Lituania.  La Chişinău, expoziţia va fi deschisă până la 31 octombrie. 

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17008093

img17008093

img17008093

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!