ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Biroului Relații cu Diaspora

18:56 | 17.10.2017 Categorie: Comunicate

Prima Carte vândută cu £250 lire!

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. MAD-Aid, organizația de caritate din Marea Britanie condusă de basarabeanca Victoria Dunford, a organizat cel de al 5-lea eveniment de caritate. Gala care a marcat aniversarea MAD-Aid de 5 ani, a întrunit 70 de oaspeți dintre care peste 40 persoane au fost moldoveni din toate colțurile Regatului Unit.

Evenimentul a fost sponsorizat de echipa TAX Ace și Ocavia Limited, companii conduse de Iurie Bivol, moldoveanul care este și parte a bordului non-executiv al organizației MAD-Aid. 

„Sunt mândră că după 5 ani de muncă grea am reușit să am primul eveniment pe insula noastră, unde 60% din oaspeți au fost moldoveni, concetățeni de ai noștri cărora le pasă și care așteaptă cu nerăbdare să fie implicați în proiectele noastre”, a menționat Victoria Dunford. 

Oaspeții evenimentului au fost încântați și surprinși de profesionalismul și talentul artiștilor moldoveni: Iurie Sula, violonist, compozitor, câștigător a numeroase concursuri internaționale; Elena Sava, solist și Ecaterina Cârlan, dansatoare. Acești tineri ingenioși și talentați au demonstrat că Moldova are talente frumoase. 

Evenimentul a acumulat peste 2500 de lire sterline, o suma care va fi folosită pentru întreținerea Centrului “Phoenix” pentru copii cu dizabilități din Republica Moldova. 

Totodată, în cadrul evenimentului Victoria Dunford a reușit să prezinte prima sa carte, “Get MAD”, fiind la prima ediție. La licitație cartea s-a vândut cu 250 de lire sterline, după o „luptă” între Vadim Turcanu, antreprenor, autor în Marea Britanie și Vilen Murzac, Charge d`affaires al Ambasadei Republicii Moldova în Londra. Cel care a cumpărat cartea a fost Vadim și a dăruit-o misiunii diplomatice. 

“Get MAD” este o carte despre cum injustiția și incapacitățile instituționale au făcut-o pe Victoria să transforme repulsia și nedreptatea într-o organizație care demonstrează permanent că împotriva tuturor paradigmelor se poate. 

“Am ales chiar de la bun început un drum care, practic, nu era parcurs și am creat, de-a lungul celor 5 ani, o potecă pe care sper să meargă alți conaționali care înțeleg că schimbarea începe de la noi și că pot contribui la ea“, a notat Victoria. 

În descrierea sa despre carte, Phil Batson ex-ambasadorul Marii Britanii în Moldova menționează că „Victoria a reversat total noțiunea că persoanele individuale nu ar putea aduce o schimbare pozitivă, împotriva sistemului, autorităților și stigmei sociale”.

Cartea în versiune engleză poate fi procurată aici sau direct prin organizația MAD-Aid. 

https://www.amazon.co.uk/Get-MAD-Life-Times-Madwoman/dp/1977902502/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1507727850&sr=8-1&keywords=Get+MAD%2C+Victoria+Dunford

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!