ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Catalonia îşi va declara independenţa dacă Spania va suspenda autonomia regiunii

09:40 | 19.10.2017 Categorie: Externe

Barcelona, 19 oct. /MOLDPRES/.Liderul catalan Carles Puigdemont şi-a manifestat intenţia de a continua procedurile pentru declararea independenţei dacă Spania va suspenda autonomia regiunii, a declarat o sursă din administraţia regională, potrivit site-ului agenţiei Reuters, consultat de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

Carles Puigdemont, şeful guvernului regional catalan, a primit termen până joi să renunţe la proclamarea independenţei Cataloniei şi să clarifice situaţia.

Madridul va putea activa Articolul 155 al Constituţiei Spaniei, care prevede posibilitatea suspendării autonomiei Cataloniei.

La începutul lunii octombrie, autorităţile din Catalonia au suspendat declaraţia de independenţă pentru a permite lansarea dialogului în săptămânile următoare. 

"Premierul a declarat la reuniunea partidului său că va ridica suspendarea declaraţiei de independenţă dacă Guvernul (spaniol) va activa articolul 155", a declarat o sursă guvernamentală catalană.

Dacă premierul spaniol Mariano Rajoy va activa joi articolul 155, va dura între trei şi cinci zile pentru punerea în aplicare a procedurii prin care administraţia regiunii catalane va fi deposedată de putere.

"Dacă autonomia este suspendată va trebui să acţionăm în grabă", a precizat sursa citată.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17008154

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!