ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Vamal

10:23 | 19.10.2017 Categorie: Comunicate

Serviciul Vamal studiază experiența Albaniei în domeniul infrastructurii vamale

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie se află în perioada 18-19 octombrie curent la Tirana, Republica Albania, unde are programate o serie de întrevederi cu factori de decizie din cadrul Directoratului General al Vămilor privind aspectele colaborării bilaterale, precum și elementele de infrastructură din dotare.

Conform agendei de lucru, ieri, Vitalie Vrabie a avut o întrevedere cu directorul general al autorității vamale albaneze, Belinda Ikonomi, în cadrul căreia au fost abordate subiecte referitoare la cooperarea dintre cele două autorități, bazată pe acordarea asistenței administrative reciproce, dar și posibilitățile de extindere și diversificare a domeniilor de interacțiune.

Tot ieri, Vitalie Vrabie a vizitat terminalul vamal Tirana, unde a avut ocazia să se documenteze referitor la particularitățile de organizare a controlului vamal și procedurile aplicate în procesul de vămuire a mărfurilor în diferite regimuri. Cu o suprafață de 71 654 mp, acesta reprezintă cel mai mare terminal vamal din zona Balcanilor, construit în baza parteneriatului public-privat și dat în exploatare în anul 2014.

Studierea experienței Albaniei în construcția și gestionarea unui post vamal cu o asemenea capacitate de procesare este necesară în contextul intenției Serviciului Vamal de a construi un terminal vamal în raza de responsabilitate a biroului vamal Centru, care să dispună de elemente de infrastructură și echipamente performante de control conforme rigorilor internaționale în domeniu. Ulterior, proiectul se preconizează a fi extins pentru construcția altor două terminale vamale, dislocate în aria de competență a birourilor vamale Nord și Sud.

Autoritățile vamale din Republica Moldova și Albania colaborează în baza Acordului interguvernamental cu privire la asistența reciprocă în domeniul vamal, semnat la Chișinău, la data de 11 iunie 2004.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!