ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda zilei de vineri, 20 octombrie 2017

08:33 | 20.10.2017 Categorie:

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Parlamentul se va convoca în ședință plenară.

Ora 10.00, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Consiliul parlamentar pentru Integrare Europeană se va convoca în ședință.

Ora 15.00, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Curtea Constituțională va examina sesizarea depusă de către Guvern privind constatarea circumstanțelor care justifică instituirea interimatului funcției de Președinte al Republicii Moldova. 

Ora 12.00.

***

Ministerul Finanțelor de comun cu Serviciul Fiscal de Stat va organiza un briefing de presă la subiectul „Factura fiscală – un nou pas spre simplificarea documentării tranzacțiilor”.

Ora 11.00, incinta SFS, str. Constantin Tănase 9, et. 2.

***

Institutul pentru Politici Publice din România împreună cu Institutul de Politici Publice din R. Moldova invită la dezbaterea cu titlul Consolidarea sistemului integrat de identificare, prevenire și combatere a conflictelor de interese în Republica Moldova.

Orele 9.00-13.00, Sala de Conferințe a Hotelul Bristol, str. A. Pușkin, 32.

***

În Batalionul de Geniu „Codru” se va desfăşura ceremonia dedicată aniversării a XXV-a a creării unităţii. 

În program: exerciţii demonstrative cu elemente de luptă corp la corp, expoziţie de echipament şi tehnică specială de geniu.

Ora 10.00, satul Negreşti, raionul Străşeni,  Batalionul de Geniu „Codru”.

***

Conferințele aniversare de la ULIM vor culmina cu o ședință în plen, în cadrul căreia se va desfășura ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa ULIM, ex-ambasadorului SUA în R. Moldova, Asif Chaudhry, vicerector al Universității de Stat din Washington.

Ora 9.30.

***

Organizația de tineret a PAS invită la flashmobul PAS Youth organizat în fața Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cu tema: „28% din „viitorul țării” stă cu fundul pe bagaje!”.

Ora 13.00, intrarea de pe str. B. Bodoni a Guvernului Republicii Moldova.

***

La Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în Sala cu cămin a Casei Scriitorilor, vor fi lansate două cărți al căror autor și protagonist este regretatul Vasile Vasilache: „Jurnal” (editura ARC, 2017, îngrijitor al ediției Victor Vasilache, prefațator Igor Nagacevschi) și „Vasile Vasilache: un filozof al literelor basarabene” (editura „Știința”, 2017, coordonator al ediției Vasile Malanețchi).

Ora 15.00.

***

Industria modei din R. Moldova își orientează producția spre trendurile internaționale, care susțin dezvoltarea curentului de modă sustenabilă și slow fashion.  Aceasta va fi și tema principală a evenimentului Slow Fashion cu Johanna Nilsson, expert din Suedia care va fi găzduit de AUGUST Lifestyle Store (în spatele Casei Presei).

Ora 17.00.

(Editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!