ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Sloveniei a câștigat primul tur al alegerilor, dar nu a fost reales direct

09:30 | 23.10.2017 Categorie: Externe

Ljubljana, 23 oct. /MOLDPRES/.Președintele Sloveniei, Borut Pahor, a câștigat duminică primul tur al alegerilor prezidențiale, obținând 47,1% din voturi, informează AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Principalul său contracandidat, Marjan Sarec, are 25% din sufragii. Ceilalți șapte candidați au fost astfel eliminați din cursă.

Pahor și Sarec se vor confrunta în turul al doilea pe 12 noiembrie. Președintele în exercițiu este considerat favorit; duminică, la un moment dat, un sondaj indica chiar realegerea sa din primul tur. După ce numărătoarea voturilor practic s-a încheiat, el nu a obținut însă peste 50%, performanța necesară pentru evitarea balotajului.

Participarea la vot a fost sub 43%.

Președintele Sloveniei are, conform Constituției, doar câteva atribuții: convocarea alegerilor, promulgarea legilor, numirea unor funcționari publici și a ambasadorilor, emiterea instrumentelor de ratificare a acordurilor internaționale, grațierea, acordarea de decorații și titluri. El este și comandant suprem al forțelor armate și — la propunerea guvernului — poate emite decrete legislative în caz de război sau de stare de urgență, dacă parlamentul nu se poate întruni.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17008253

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!