ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasadorul Austriei în Republica Moldova a fost decorat cu Ordinul de Onoare”

15:12 | 29.09.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, în cursul dialogului, șeful statului a apreciat activitatea prodigioasă a Ambasadorului în țara noastră pe parcursul mandatului. Igor Dodon a adus sincere mulțumiri diplomatului pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-austriece în toate domeniile de interes reciproc.

Președintele Republicii Moldova a exprimat gratitudine pentru colaborarea eficientă în cadrul organismelor internaționale și în special în cadrul OSCE, în avansarea procesului de negocieri pe marginea identificării soluțiilor de reglementare a problemei transnistrene.

În altă ordine de idei, șeful statului a optat pentru creșterea volumului comerțului bilateral, precum și diversificarea cooperării economice. Conform datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2019, volumul schimburilor comerciale bilaterale a înregistrat suma de 123 milioane de dolari SUA. Exportul de mărfuri realizat în perioada vizată a atins cifra de 31 milioane de dolari SUA, iar importul a înregistrat suma de 92 milioane de dolari SUA.

Igor Dodon a menționat că, deși Austria rămâne unul dintre principalii investitori străini în R. Moldova, clasându-se pe locul 7 în lista statelor UE, pledăm pentru atragerea de noi investiții austriece în țara noastră.

Pe final, președintele țării a urat Christinei Freilinger mult succes în activitatea de mai departe și în semn de profundă gratitudine pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare moldo-austriece, i-a înmânat „Ordinul de Onoare”.

Sursă foto: Președinția

img20007759

img20007759

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!