Peste 20 de proiecte media vor primi finanțare din Fondul de subvenționare a mass-mediei
Consiliul de experți al Ministerului Culturii a selectat 22 de proiecte care vor beneficia de finanțare din Fondul de subvenționare a mass-mediei. Beneficiarii vor implementa inițiative menite să contribuie la dezvoltarea unui sector media profesionist, independent și sustenabil în Republica Moldova, relatează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Culturii, cele mai multe dintre proiectele selectate vizează promovarea democrației și a integrării europene, valorificarea culturii naționale și a memoriei istorice, precum și teme de interes social, cum ar fi incluziunea, toleranța și coeziunea socială. Totodată, inițiativele propuse abordează subiecte precum alfabetizarea informațională și mediatică, dar și combaterea propagandei și a dezinformării, inclusiv în limbile minorităților naționale.
Autoritățile încurajează instituțiile mass-media să participe și la edițiile viitoare ale concursului, pentru a contribui la consolidarea unui mediu mediatic de calitate în Republica Moldova.
Lista proiectelor aprobate este disponibilă aici.
„Miros de pâine caldă”. O expoziție despre istoria pâinii, deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
FOTO // Peste 160 de documente din opera lui Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă, expuse la Biblioteca Națională
FOTO // Festivalul Internațional de Film Transilvania a început la Chișinău
Manuscrise, fotografii și amintiri despre Vladimir Beșleagă, reunite într-o expoziție la Muzeul Literaturii Române
ADMITERE 2026 // AMTAP oferă 240 de locuri bugetare la admiterea 2026. Înscrierile încep pe 27 iulie
GALERIE FOTO // Expoziția lui Roger Ballen, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Noul sediu al Teatrului „B.P. Hasdeu” din Cahul intră în etapa finală de construcție
Tinerii specialiști din cultură sunt așteptați în instituțiile publice cu sprijin financiar de până la 120 mii de lei
GALERIE FOTO // Povestea pâinii din epoca fierului, prezentată într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie
Cronica ARHIVELOR // Eugenia Todorașcu, una dintre marile actrițe ale scenei moldovenești
Patrimoniu restaurat, servicii culturale mai accesibile și sprijin pentru artiști - prioritățile ministrului Dan Suruceanu
FOTO // Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, descoperit de fiica președintei Indiei în timpul vizitei la Chișinău
Prioritățile ministrului Culturii, Dan Suruceanu: modele europene, susținerea artiștilor și o soluție pentru Filarmonica Națională
FOTO // Trecutul ascuns al capitalei, dezvăluit într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie
De la poduri de flori, la poduri de capital. Daniel Vodă, despre miza primei vizite a premierului Tofan la București: „Prutul devine o axă comună de energie și transport”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas bun cu Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova
Un ghid nou va ajuta antreprenorii din Moldova să integreze principiile economiei verzi în afaceri
Proiectele strategice de infrastructură de transport vor beneficia de proceduri de autorizare mai rapide
Proiectele comune susținute de UE și PNUD apropie comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului
Facilități pentru consumatori: datele de la contoarele inteligente vor fi citite de la distanță și procesate automat
Persoanele urmărite penal vor beneficia de garanții procedurale sporite, armonizate cu standardele UE
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său irlandez, Micheál Martin
Sectorul agricol din Moldova va beneficia de un nou program de finanțare de 150 de milioane de euro
Noi reguli pentru achiziționarea manualelor școlare: selecția va fi făcută în favoarea calității, iar criteriul financiar nu va mai fi decisiv
Fostul șef al BEM, Grigore Gacikevici, condamnat la 13 ani de detenție cu executare
ARMENPRESS: Armenia extrădează un fugar căutat de Republica Moldova
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Vasile Tofan cu premierul Irlandei
Președinta Maia Sandu îl va găzdui pe Prim-ministrul landului Bavaria, Markus Söder
Kievul avertizează: Dronele rusești ar putea ajunge din nou în România și Republica Moldova
Un nou contingent de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru misiunea de combatere a incendiilor forestiere