ro

 

Cultură
24 Iulie, 2026 / 02:19
/ 06 Februarie, 2026

Parlamentul găzduiește o expoziție dedicată caselor tradiționale din satele Moldovei

Casele din satele Moldovei, surprinse în diferite anotimpuri și integrate armonios în peisajul rural, prind viață într-o expoziție de picturi găzduită de Parlament. Cele 15 lucrări expuse pun în valoare frumusețea arhitecturii tradiționale și sensibilitatea artistică a unor tineri creatori de la Școala de Arte „Eugen Doga” din municipiul Strășeni, relatează MOLDPRES.

Expoziția reunește picturi care ilustrează elemente reprezentative ale arhitecturii populare: case cu acoperișuri din stuf sau țiglă, prispe decorate cu covoare tradiționale, curți îngrijite, grădini cu pomi și flori, dar și alte detalii decorative specifice satului moldovenesc. Unele lucrări redau atmosfera satelor în serile de iarnă, cu case acoperite de zăpadă, ferestre desenate de ger și coșuri din care se ridică fumul, sugerând căldura și intimitatea vieții rurale.


Lucrările au fost realizate de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, participanți la atelierul de pictură cu genericul „Casa Albastră”. În procesul de creație, tinerii artiști au folosit tehnici adaptate vârstei lor, lucrând în ulei și acrilic, și au fost îndrumați de pictorița Galina Vieru.
Cunoscută pentru utilizarea nuanței de „albastru etern”, Galina Vieru a orientat elevii în combinarea culorilor, redarea volumului și a luminii în compozițiile artistice. Artista este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și laureată a mai multor premii naționale și internaționale pentru contribuția sa la promovarea culturii și artelor.

Atelierul „Casa Albastră” s-a desfășurat în cadrul Programului Național „Acces la cultură 2025”, finanțat de Ministerul Culturii. Expoziția va fi deschisă publicului la Parlament până la sfârșitul lunii februarie, iar persoanele interesate pot programa o vizită accesând site-ul www.vizite.parlament.md.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Comuna Iabloana din raionul Glodeni găzduiește un festival care aduce împreună Republica Moldova, Ucraina și România

/ Acum 7 zile

Nouă personalități ale Republicii Moldova au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău

/ Acum 7 zile

Cronica ARHIVELOR // Veronica Garștea, prima femeie dirijor din Republica Moldova și simbol al artei corale

/ 15 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Șlagărul „Du-mă în Moldova mea”, readus în atenția publicului printr-o secvență de arhivă

/ 15 Iulie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Căsuța copilăriei, construită într-un copac de peste 150 de ani la Palanca

/ 15 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Nicolae Dabija, la 78 de ani de la naștere: Imagini rare din 1989 cu Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Leonida Lari și Ion Druță luptând pentru limba română și alfabetul latin

/ 13 Iulie, 2026

FOTO // Tradițiile și obiceiurile de vară au prins viață la Telenești, în cadrul Festivalului „Hora Sânzienelor”

/ 13 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Petre Ștefănucă, cercetătorul care a valorificat patrimoniul cultural al Basarabiei

/ 12 Iulie, 2026

REPORTAJ MOLDPRES // Experienţa muzeelor chineze pentru Moldova - între patrimoniu, tehnologie și turismul viitorului

/ 10 Iulie, 2026

Festivalul Internațional de Film Transilvania revine la Chișinău cu filme premiate și invitați speciali

/ 10 Iulie, 2026

FOTO // Tradiția și grija pentru mediu s-au întâlnit la atelierul creativ „Fii EtnoEco”

/ 09 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Vasile Vasilache, unul dintre cei mai importanți prozatori basarabeni

/ 09 Iulie, 2026

FOTO // Absolvenții AMTAP au primit diplomele. Cristian Jardan: „Cultura se poate dezvolta cu tineri bine pregătiți, cu energie și cu idei noi”

/ 09 Iulie, 2026

Modificarea Legii culturii și sprijinul pentru sectorul independent, discutate de ministrul Culturii cu reprezentanții domeniului