ro

 

Cultură
10 Noiembrie, 2026 / 22:46
/ Acum 1 oră

FOTO // Comisara Marta Kos s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei. Discuțiile au vizat libertatea religioasă, reparațiile istorice și cooperarea socială

Libertatea religioasă, drepturile comunităților bisericești și repararea nedreptăților istorice s-au numărat printre subiectele discutate de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, și Mitropolitul Basarabiei, Antonie. Întrevederea a avut loc marți, 10 noiembrie, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, unde au fost abordate și contribuția Bisericii la parcursul european al Republicii Moldova, precum și cooperarea în domeniul social, transmite MOLDPRES.

Marta Kos a fost însoțită de ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și alți membri ai delegației europene.

În cadrul discuțiilor, Mitropolitul Antonie a exprimat speranța că Republica Moldova își va împlini aspirația de integrare europeană printr-un efort comun al instituțiilor publice și al societății, în care cultele religioase au, de asemenea, un rol important.

Ierarhul a subliniat că apropierea de Uniunea Europeană trebuie să se reflecte în viața cetățenilor prin siguranță, libertate, dreptate și instituții în care oamenii să aibă încredere. Totodată, a prezentat dificultățile cu care, potrivit Mitropoliei, instituția s-a confruntat în cele peste trei decenii de la reactivare, inclusiv obstacole administrative și probleme legate de exercitarea drepturilor sale.

Un subiect important al întrevederii a fost hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 13 decembrie 2001, prin care a fost constatată încălcarea libertății religioase în cauza Mitropoliei Basarabiei. Mitropolitul Antonie a evocat importanța acestei decizii pentru recunoașterea juridică a instituției și a susținut că drepturile fundamentale trebuie să fie aplicate efectiv în viața comunităților religioase.

În acest context, au fost abordate problemele privind folosința lăcașurilor de cult, protecția clericilor și credincioșilor, precum și libertatea comunităților de a-și alege apartenența bisericească. Ierarhul a atras atenția asupra presiunilor și obstacolelor pe care, potrivit instituției, le întâmpină unii clerici și credincioși.

De asemenea, Mitropolitul Antonie s-a referit la litigiul privind contractele încheiate în anii 2003 și 2008 între Ministerul Culturii și Mitropolia Chișinăului, subordonată Patriarhiei Ruse. Acțiunea în instanță a fost inițiată de Mitropolia Basarabiei în 2010, iar în aprilie 2023 Curtea de Apel Chișinău a dispus anularea contractelor. Decizia a fost contestată ulterior cu recurs. Ierarhul a subliniat necesitatea soluționării cauzei într-un termen rezonabil, cu respectarea independenței justiției.

Un alt subiect abordat a fost recunoașterea Mitropoliei Basarabiei ca victimă a represiunilor sovietice. Mitropolitul Antonie a solicitat sprijin pentru includerea acestei recunoașteri în cadrul legislativ național și pentru reabilitarea memoriei slujitorilor bisericii care au fost uciși, deportați, întemnițați sau îndepărtați din comunitățile lor.

Ierarhul a amintit că Parlamentul European a recunoscut Mitropolia Basarabiei drept victimă a represiunii sovietice prin rezoluția adoptată la 5 octombrie 2023 și a susținut necesitatea unor măsuri concrete la nivel național. Discuțiile au vizat și patrimoniul confiscat, inclusiv demersurile privind identificarea unui imobil care să fie oferit instituției cu titlu reparatoriu.

O parte a întrevederii a fost dedicată cooperării sociale și activității Misiunii Sociale „Diaconia”. Mitropolitul Antonie a prezentat inițiativele desfășurate în sprijinul familiilor, pentru prevenirea risipei alimentare și combaterea violenței domestice.

Potrivit ierarhului, parohiile pot contribui la identificarea persoanelor vulnerabile, în special în localitățile afectate de sărăcie, migrație și îmbătrânirea populației. El a menționat că apropierea preoților de comunități poate facilita identificarea problemelor sociale și orientarea persoanelor către servicii specializate.

Mitropolitul Antonie și-a exprimat disponibilitatea de a extinde formarea clericilor și implicarea parohiilor în inițiative de protejare a femeilor și copiilor, de sprijinire a familiilor și de prevenire a dependențelor.

Discuțiile au vizat și dezinformarea politico-religioasă, care, potrivit Mitropoliei Basarabiei, alimentează neîncrederea și prezintă integrarea europeană drept o amenințare la adresa credinței. Ierarhul a afirmat că instituția este deschisă să participe la programe de comunicare responsabilă și formare pentru dezvoltarea discernământului în comunități.

La rândul său, Marta Kos a mulțumit pentru primire și dialogul deschis. Comisarul european a evidențiat legătura dintre preocupările prezentate și valorile fundamentale ale Uniunii Europene, între care demnitatea umană, libertatea, egalitatea, respectarea drepturilor omului și statul de drept.

Referindu-se la articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană, Marta Kos a subliniat importanța nediscriminării, solidarității și egalității dintre femei și bărbați. Comisarul european a manifestat înțelegere față de suferințele istorice evocate și a apreciat rolul comunităților religioase în păstrarea identității și transmiterea valorilor în perioadele de represiune.

Totodată, Marta Kos a apreciat sprijinul public al Mitropoliei Basarabiei pentru parcursul european al Republicii Moldova și deschiderea instituției pentru combaterea dezinformării. Ea a încurajat formularea unor propuneri concrete de cooperare și a exprimat disponibilitatea continuării dialogului în domeniul social.

La finalul întrevederii, Mitropolitul Antonie i-a oferit comisarului european o icoană a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

FOTO // Formația „Noroc” – 60 de ani de șlagăre, muzică și istorie

/ Acum 6 zile

FOTO // Biblioteca „Lesia Ukrainka”, redeschisă după renovare

/ Acum 6 zile

GALERIE FOTO // Moștenirea artistică a lui Emil Loteanu, evocată la Chișinău

/ Acum 6 zile

Personalitatea cineastului Emil Loteanu, evocată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău

/ Acum 6 zile

Cronica ARHIVELOR // Leonora Romanescu, nume de referință în arta plastică și restaurarea operelor de artă

/ Acum 7 zile

Festivalul Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic” revine la Chișinău cu 15 spectacole

/ 02 Noiembrie, 2026

FOTO // Patrimoniul cultural, descoperit prin experiența specialiștilor și vizite de studiu

/ 02 Noiembrie, 2026

GALERIE FOTO // „Caiete Documentare”: România și Republica Moldova, împreună pe drumul european – un volum semnat de 90 de autori, lansat la Chișinău

/ 02 Noiembrie, 2026

FOTO // Arhitectura Chișinăului interbelic, prezentată publicului din Iași prin două expoziții

/ 02 Noiembrie, 2026

FOTO // Conacul Pommer din Țaul și două clădiri istorice din Chișinău vor fi restaurate

/ 01 Noiembrie, 2026

Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic

/ 31 Octombrie, 2026

INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”

/ 31 Octombrie, 2026

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație

/ 30 Octombrie, 2026

Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate