FOTO // Peste 30 de picturi pascale, expuse în Legislativ
Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, în aceste zile, expoziția de picturi „Paște luminat”, care reunește peste 30 de lucrări realizate de elevii Școlii de Arte „Alexei Stîrcea”, inspirate din simbolistica și tradițiile Sărbătorilor Pascale, comunică MOLDPRES.
Tinerii artiști au redat imagini cu o puternică încărcătură simbolică, precum ouă încondeiate, cozonaci, prosoape cu motive tradiționale, dar și icoane și biserici. Atmosfera este completată de peisaje de primăvară, cu pomi înfloriți și iarbă verde.
Picturile au fost realizate de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, în cadrul orelor de pictură, sub îndrumarea profesorilor Veronica Tarasenco, Mihai Cebotaru, Gabriela Gudima, Olga Roșca și Ion Ciobanu. Elevii au utilizat tehnici precum acuarela și guaș, îmbinând stilul realist cu cel decorativ stilizat.
O parte dintre lucrări aparțin elevilor de la Palatul Copiilor din Baia Mare, implicați în proiectul transfrontalier „Culorile și muzica plaiului”, inițiat de Școala de Arte „Alexei Stîrcea”.
Coordonatoarea proiectului, profesoara Veronica Tarasenco, a subliniat rolul educativ al expoziției:
„Această expoziție reprezintă nu doar rezultatul unui exercițiu artistic, ci și un mijloc de transmitere a valorilor, obiceiurilor și tradițiilor pascale către tânăra generație. Elevii sunt foarte pasionați și responsabili în procesul de creație, mai ales atunci când știu că lucrările lor vor fi expuse la Parlament”.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie, accesul fiind disponibil tuturor celor care își programează vizita la Parlament.
Noul sediu al Teatrului „B. P. Hasdeu” din Cahul, tot mai aproape de inaugurare
GALERIE FOTO // Expoziția „Adevărata natură” a artistului Șerban Savu, inaugurată la Muzeul Național de Artă al Moldovei
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole
Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media
Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului
FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN
FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie
FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei
FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”
Cronica ARHIVELOR // Roland Vieru, regizorul care a îmbinat cinematografia cu artele plastice
FOTO // Literatura anului 2025, apreciată la Gala Uniunii Scriitorilor din Moldova
Memoria istorică și identitatea culturală, promovate la prima ediție a Festivalului de Film și Istorii
Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”
Comisara europeană, Marta Kos, după deschiderea negocierilor privind Clusterul 6: „Republica Moldova este studentul cu cea mai bună performanță din clasa mea”
Negocierile de aderare avansează: Republica Moldova deschide al doilea cluster cu UE
Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la UE pentru Clusterul 6 – „Relații externe”. Premierul interimar Eugeniu Osmochescu: „Continuăm să avansăm pe baza meritelor, a reformelor susținute și a încrederii reciproce”
VIDEO // Republica Moldova a deschis negocierile pentru Clusterul 6 de aderare la UE: „Este o zi istorică pentru extinderea UE”
Turcia își promovează accesibilitatea ca destinație de vară, mizând pe zboruri directe și timpi reduși de așteptare
Moneda comemorativă dedicată savantului de renume internațional, Sergiu Rădăuțanu, a fost înmânată familiei acestuia
Agenda europeană și implementarea Planului de Creștere, discutate la întrevederea dintre Premierul interimar Eugeniu Osmochescu și Comisarul european Valdis Dombrovskis
Profitul net al celor mai mari companii cu capital majoritar de stat a crescut până la nivelul record de peste 2 miliarde de lei în 2025
FOTO // Vasile Tofan, după consultările cu miniștrii interimari: „Îmi doresc un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate”
Săptămână decisivă pentru noul Guvern: Premierul desemnat Vasile Tofan ar putea anunța vineri componența Cabinetului de miniștri
UE oferă Republicii Moldova un nou pachet de asistență de 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării și rezilienței
VIDEO // Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul 6 marchează o nouă etapă în procesul de aderare și reflectă progresele înregistrate de țara noastră”
Maia Sandu, de Ziua Națională a Franței: „Suntem mândri să avem această țară printre cei mai apropiați prieteni ai noștri”
Republica Moldova și Macedonia de Nord vor consolida cooperarea în domeniul administrației
VIDEO // Progresele Republicii Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prezentate de secretarul general al Guvernului la Forumul ONU
ARMENPRESS: Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot” din Erevan a debutat cu 90 de filme din 40 de țări