
Romanul „Fantoma Blondă” de Boris Cremene, lansat la Chișinău
La Librăria din Centru a avut loc joi lansarea volumului „Fantoma Blondă” de Boris Cremene. Potrivit autorului, cartea îmbină elemente de realitate și ficțiune, iar structura sa, construită din jurnale, reflectă, într-o formă literară, aspecte ale vieții cotidiene trăite de fiecare dintre noi, relatează MOLDPRES.
„Cartea a avut un scop foarte simplu: să fie citită în drum spre Paris, jumătate la dus și cealaltă jumătate la întoarcere, astfel încât cititorul să nu se plictisească pe parcurs. Este un roman compus din mai multe jurnale, în care am testat, pe de o parte, talentul meu de povestitor, iar pe de altă parte, pe cel de autor de ficțiune. Citiți „Fantoma Blondă”, pentru că, după lectură, această fantomă devine reală”, a declarat autorul volumului, Boris Cremene.
Cartea a fost întâmpinată cu aprecieri din partea criticilor și scriitorilor prezenți la evenimentul de lansare.
„Este o carte despre drumuri, dar mai ales este o carte despre oameni, despre eșecuri și regăsiri. Prin acest volum bine scris, autorul reușește să ofere cititorului o călătorie interioară. Imaginea centrală a cestei cărți este omul călător, pentru că prin jurnalele trăite de autor găsim mai multe însemnări din mai multe țări ale lumii, care descriu luni și zile”, a specificat scriitorul Ivan Pilchin.
La rândul său, criticul Mircea V.Ciobanu a menționat că „Fantoma Blondă” este un titlu care intrigă, iar Boris Cremene este un nume care deja stârnește interes.
„Cartea se dovedește a fi o lectură pasionantă, fiind un roman al spiritului, nu doar o înșiruire de povești. Romanul este bine construit și aduce în prim-plan un stil profund și autentic”, a declarat Mircea V.Ciobanu.
Boris Cremene s-a născut pe 2 iunie 1961 în satul Ciutulești, Florești. În 1989, a absolvit Conservatorul de Stat din Chișinău, Facultatea Teatru Muzical, fiind angajat la primul teatru muzical pentru copii și tineret „Ginta Latină”. Devine unul dintre fondatorii Teatrului „Eugène Ionesco” (1991); joacă în spectacole de rezonanță, cum ar fi: Cântăreața cheală, Chirița în provincie, Voci în lumina orbitoare, Pescărușul, Hamlet etc. În 1998, pleacă în străinătate. Locuiește în São Paulo, Dublin, Beijing, Oslo, New York, Londra, Paris, Lisabona, unde lucrează în diferite domenii: actor, profesor de teatru, traducător. Își începe cariera literară la revista „Punkt” din Chișinău și, ulterior, la „Catchy” din București. În 2021, revine acasă și este angajat în calitate de consilier al ministrului Culturii și actor la Teatrul „Alexie Mateevici”. Realizează proiecte importante cu dramaturgul Ivan Vîrîpaev, dar și cu Opera din Iași și București. În prezent, este diplomat, lucrează în calitate de consilier pentru cultură, educație, social și mass-media la Ambasada Republicii Moldova din București. „Fantoma blondă” este debutul editorial al lui Boris Cremene.
GALERIE FOTO // Lansarea volumului ,,Fantoma Blondă'' de Boris Cremene
Biblioteca Națională inaugurează expoziția tematică „Diversitatea culturală în Republica Moldova”
Peste 4000 de moldoveni din diaspora au celebrat cultura națională în cadrul turneului „Moldova – Familia Noastră”
Peste 35 mii de persoane au participat la activitățile dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor
În perioada 20-23 mai va avea loc cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”
Prima etapă a Programului Național „Acces la Cultură 2025” s-a încheiat. Au fost depuse 355 de dosare
Chișinăul devine capitala jazzului. Festivalul Internațional „JAZZ’n Chișinău” revine în perioada 10–12 iunie
Premierul Dorin Recean: „Guvernul va continua să sprijine proiecte precum Conacul Manuc Bei din Hânceşti”
Noaptea Europeană a Muzeelor // Expoziții, proiecții de film și recitaluri muzicale, prezentate publicului
Turneul muzical „Moldova – Familia Noastră” continuă cu un concert susținut la Padova, Italia
Accident rutier în capitală, cu implicarea unui troleibuz, în urma căruia o persoană a decedat
Lot de carte, colectat în cadrul campaniei „Dăruim o carte”, transmis de Parlament pentru copiii și adolescenții aflați în dificultate
Raportul pentru anul 2024 privind finanțarea partidelor politice, a campaniilor electorale și grupurilor de inițiativă, aprobat de CEC
Igor Grosu: „Și în Moldova se poate! La Bălți avem un pod construit de la zero în timp record - 6 luni”
Pasajul peste calea ferată de pe R6 Chișinău – Orhei – Bălți, redeschis circulaţiei. Accesibile 4 deschideri și 2 trotuare pietonale
Ucraina ordonă evacuarea a 11 sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Comisia Națională pentru denumiri geografice, întrunită în prima şedinţă: „Vom contribui la consolidarea coerenței geografice naționale”
Conferința partenerilor de dezvoltare la Căpriana: angajament de a nu lăsa nicio comunitate sau persoană în urmă
Dan Perciun, cu ocazia încheierii anului de studii 2024–2025: „Acest an a fost marcat de progrese importante în domeniul educației”
Elevi din învățământul profesional tehnic şi-au prezentat cele mai bune idei în finala Concursului Național „Cel mai bun Plan de Afaceri”
Angajații Ministerului Educației, implicați şi în acest an în campania națională „Fii Onest! Nu copia”
Doi morți în atacuri ale Rusiei în Ucraina
Barajul din Râșcani, reconstruit până la finele acestui an, cu sprijinul Uniunii Europene
În patru localităţi din R. Moldova, duminică va avea loc turul II al alegerilor locale noi
FOTO Economii considerabile la facturi, într-un liceu din Basarabeasca eficientizat energetic cu ajutorul UE
Republica Moldova, aliniată agendei Zilei mondiale fără tutun, marcată anual pe 31 mai