FOTO // Tradițiile populare, celebrate la Cobîlea în cadrul festivalului „La Umbra Stejarului”
Patrimoniul folcloric și tradițiile populare au fost promovate în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Național de Muzică și Dans Popular „La Umbra Stejarului”, desfășurat în satul Cobîlea, raionul Șoldănești. Evenimentul, dedicat memoriei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a reunit 17 colective artistice din Republica Moldova și invitați din România, relatează MOLDPRES.
Festivalul s-a desfășurat la umbra stejarului multisecular din Cobîlea, monument al naturii și simbol al localității, fiind organizat de Primăria satului Cobîlea și Secția Cultură, Tineret și Sport a Consiliului Raional Șoldănești, cu sprijinul Ministerului Culturii, prin Programul Național „Acces la cultură”, implementat de Centrul Național de Cultură Tradițională.
Pe parcursul manifestării, ansamblurile participante au prezentat cântece și dansuri populare din diferite zone ale țării, punând în valoare autenticitatea și diversitatea patrimoniului cultural. La festival au participat și invitați din România, care au completat programul artistic.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale evenimentului a fost recitalul Ansamblului Etnofolcloric „Ștefan Vodă”, condus de Artistul Poporului Tudor Ungureanu. De asemenea, publicul le-a aplaudat pe interpretele de muzică populară Valentina Volontir și Rodica Druță-Hămuraru, originare din părțile locului.
La manifestare au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai Centrului Național de Cultură Tradițională, deputați și reprezentanți ai administrației publice locale, care au evidențiat rolul festivalului în promovarea folclorului autentic și în păstrarea identității culturale.
Ajuns la cea de-a XVII-a ediție, Festivalul Național de Muzică și Dans Popular „La Umbra Stejarului” își propune să contribuie la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial, oferind totodată un prilej de întâlnire între artiști și iubitorii tradițiilor populare.
Festivalul „La Umbra Stejarului” este organizat anual în satul Cobîlea și este dedicat memoriei lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Denumirea evenimentului este inspirată de stejarul secular din localitate, cunoscut drept „Stejarul lui Ștefan cel Mare”, unul dintre cei mai vechi arbori din Republica Moldova, declarat monument al naturii. Festivalul promovează muzica, dansul și obiceiurile tradiționale, contribuind la transmiterea acestora către noile generații.
FOTO // Literatura anului 2025, apreciată la Gala Uniunii Scriitorilor din Moldova
Memoria istorică și identitatea culturală, promovate la prima ediție a Festivalului de Film și Istorii
Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”
GALERIE FOTO // Culoare, tradiție și identitate la Ziua Națională a Portului Popular
FOTO // Spectacolul „1946”, prezentat în cadrul expoziției „Teroarea de stat în Moldova Sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN
14 proiecte media vor primi finanțare din Fondul de subvenționare a mass-mediei
Lucrarea artistului Pavel Brăila despre memorie și identitate culturală, inaugurată oficial la Viena
FOTO // Costumul tradițional românesc, valorificat prin arta ilustrației de carte la Biblioteca Națională
Cronica ARHIVELOR // 26 iunie 1989: Mii de oameni au condamnat Pactul Ribbentrop–Molotov și au cerut revenirea la alfabetul latin și tricolorul
Cronica ARHIVELOR // Constantin Stere, promotor al Unirii Basarabiei cu România
GALERIE FOTO // Ia care unește generații: imagini de la sărbătoarea tradiției la Ialoveni
VIDEO // Ministrul Culturii invită în PMAN la spectacolul „1946”: „Să veniți cu câte o lumânare în memoria tuturor victimelor represiunilor sovietice”
Lista artiștilor din statele CSI care nu sunt recomandați pentru evenimente culturale în Republica Moldova, făcută publică
Constantin Stere, evocat la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă și drum modernizat pentru locuitorii satului Cîrpești
Satul Văleni din raionul Cahul va deveni un nou pol al turismului din sudul țării
Uniunea Europeană rămâne destinația principală pentru exporturile de mărfuri efectuate de către agenții economici din regiunea transnistreană
Instanța de apel din Franța a confirmat condamnarea lui Marine Le Pen. Lidera RN poate candida la alegerile prezidențiale din 2027
Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu
O moldoveancă a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii „Global Chain”
Zelenski: Ucraina doboară peste 90% dintre dronele Shahed și poate deveni un pilon al apărării NATO
VIDEO // Grupare specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului”, destructurată la Bălți. Patru suspecți, reținuți
Cooperarea dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, în centrul întrevederii dintre vicepremierul Mihai Popșoi și șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Blajinu, fondatorul Orchestrei „Folclor” și promotor al muzicii populare din Republica Moldova
Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent
Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi
Un tânăr a fost condamnat după ce a lovit un polițist
Experți din România și Republica Moldova discută la Chișinău despre reforma justiției
Eugeniu Osmochescu a fost numit Prim-ministru interimar al Republicii Moldova
Eugeniu Osmochescu: „Vom continua să muncim pentru binele țării și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate”