14 familii din centrul țării își vor reabilita energetic locuințele cu sprijin european
Paisprezece familii din centrul Republicii Moldova urmează să-și reabiliteze energetic locuințele, după semnarea contractelor de finanțare prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), programul vizează gospodăriile rurale aflate în situații de vulnerabilitate energetică extremă și are ca scop reducerea consumului de energie și a costurilor la facturi. Finanțarea se realizează printr-un mecanism mixt: 50% din costuri sunt acoperite din fonduri europene, 45% prin Fondul de Vulnerabilitate Energetică, iar beneficiarii achită doar 5% din valoarea lucrărilor.
Lucrările vor include termoizolarea pereților și fundației, reabilitarea acoperișului, schimbarea ușilor și ferestrelor, precum și instalarea centralelor termice pe bază de biocombustibili solizi. Potrivit autorităților, aceste investiții vor contribui la confortul termic al familiilor, la reducerea cheltuielilor lunare și la creșterea calității vieții.
Programul FEERM este implementat de CNED și Ministerul Energiei, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). Inițiativa E4M este lansată de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), implementată de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și co-finanțată de Uniunea Europeană, Germania, Norvegia și Danemarca.
O gospodărie din raionul Șoldănești devine complex zootehnic modern, cu susținerea Băncii Mondiale
BNM a intervenit în septembrie pe piața interbancară locală prin vânzări nete de 4 milioane de euro
Banca Mondială acordă un grant de 7,9 milioane de dolari pentru restaurarea ecosistemelor din Republica Moldova
Solul sănătos, cheia supraviețuirii climatice: un raport global avertizează guvernele asupra vitalității solurilor
Se ieftinesc carburanții. Prețuri mai mici anunțate de ANRE
Acord de parteneriat, semnat la Chișinău: CCI și DRRM își vor intensifica colaborarea prin implementarea unor noi proiecte comune
Specialiştii ANTA, familiarizați la Vilnius cu experiența și bune practici pentru digitalizarea și modernizarea transportului rutier din R. Moldova
Fiscul își îmbunătățește platformele online: pot apărea întreruperi temporare la sistemele instituției
Programul EcoVoucher continuă să aducă economii: aproape 2.000 de familii au beneficiat de vouchere pentru electrocasnice eficiente energetic în luna octombrie
Agenda evenimentelor, vineri, 24 octombrie
PAS înaintează oficial candidatura lui Alexandru Munteanu la șefia Guvernului: „Un om cu profilul și experiența necesare”
Moldova este pregătită să finalizeze capitolele europene de educație și cultură, anunță vicepremierul pentru integrare
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană: „Screeningul a demonstrat că Moldova poate livra rezultate europene”
Ziua de vineri vine cu temperaturi generoase de până la 20 de grade Celsius
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov: Prioritatea Republicii Moldova este consolidarea instituțiilor și pregătirea pentru aderare la UE
LIVE TEXT // Consultări la Președinție pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru
13 medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
FOTO // La Universitatea „Alecu Russo” din Bălți a fost inaugurată sala de conferințe „Regele Ferdinand I”, cu sprijinul financiar al DRRM
Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe membrii comunității academice cu prilejul aniversării a 80-a de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Proiectul de construcție a Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este realizat în proporție de 90 la sută. Dorin Junghietu: „Se lucrează intens”
Burse de merit în valoare de 1200 de lei lunar pentru 110 elevi și studenți de etnie romă
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „În doar câțiva ani, Moldova a reușit o transformare profundă a sectorului energetic”
USMF „Nicolae Testemițanu” a conferit titlul onorific Doctor Honoris Causa profesorului Sorin Mihai Cîmpeanu, președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat procedurile de evaluare și reevaluare pentru doi magistrați
Republica Moldova își consolidează cooperarea internațională în domeniul agriculturii și își sporește vizibilitatea pe arena globală