ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au întocmit 47 de procese-verbale cu privire la contravenții în urma controalelor desfășurate săptămâna trecută pe drumurile publice și la sediile operatorilor de transport. În zece cazuri, au fost reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, transmite MOLDPRES.
Potrivit ANTA, verificările au vizat combaterea transportului ilicit de mărfuri și persoane, precum și respectarea legislației în domeniul transportului rutier.
Cele mai multe încălcări au vizat nerespectarea normelor privind transportul rutier de persoane și mărfuri, pentru care au fost întocmite 12 procese-verbale. Alte nouă procese-verbale au fost întocmite pentru desfășurarea ilicită a activității de transport rutier și a serviciilor conexe.
Pentru abaterile constatate, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 3.211 unități convenționale.
În cadrul verificărilor privind masa și dimensiunile vehiculelor, inspectorii au întocmit un proces-verbal pentru încălcarea normelor referitoare la sarcina pe osie, fiind aplicată o amendă de 774,96 lei.
Totodată, reprezentanții ANTA au efectuat două controale planificate la operatorii de transport. În urma unuia dintre acestea, a fost stabilit un plan de remediere a neconformităților depistate.
Agenția reamintește că respectarea legislației este necesară pentru asigurarea concurenței loiale între operatorii de transport și pentru sporirea siguranței participanților la trafic.
VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
DOC // Finanțele publice vor fi gestionate în baza regulamentului sistemului „Trezoreria”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
AIPA reia autorizarea plăților complementare pentru cererile de subvenționare depuse în 2025
VIDEO // Ministerul Agriculturii explică cum se pot înregistra producătorii din ţară în Registrul Fermierilor
Un proiect de 5 milioane de euro, finanțat de UE, va sprijini reforma administrației publice din Moldova
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
Două posturi vamale interne din Chișinău vor activa și în zilele de odihnă
Google ASR în Moldova: date, AI și suportul experților Coob Ads
Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028
Agenda evenimentelor miercuri, 14 octombrie