ro

 

Economie
02 Septembrie, 2026 / 19:52
/ Acum 5 ore

Aproape 770 de afaceri agricole au fost finanțate prin Facilitatea de Creditare în Agricultură

Circa 770 de afaceri ale întreprinderilor micro și mici private din sectorul agricol au fost finanțate, în perioada martie 2025 – august 2026, prin Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” (FCA). Numai în luna august 2026 au fost aprobate 69 de afaceri, iar valoarea totală a resurselor recreditate prin program a ajuns la 655,65 milioane de lei, transmite MOLDPRES.

Programul este implementat de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, în comun cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, și acoperă toate raioanele țării.

„Cea mai mare parte a proiectelor a fost realizată în nordul țării, unde au fost finanțate 370 de afaceri, ceea ce reprezintă 48,11% din total. În regiunea centru au fost susținute 257 de proiecte, sau 33,42%, iar în sud – 142 de proiecte, echivalentul a 18,47%. Din cele 655,65 milioane de lei recreditate până la sfârșitul lunii august, 59,2 milioane de lei au fost alocate doar în august. Totodată, componenta de grant aferentă împrumuturilor constituie 65,68 milioane de lei, dintre care 4,66 milioane de lei au fost acordate în luna august”, explică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA).

Unul dintre principalele avantaje ale programului este dobânda fixă de 5,1% anual pentru beneficiarii finali. La sfârșitul lunii august, avantajul financiar al resurselor oferite prin FCA, comparativ cu ratele medii ale creditelor din sectorul bancar, era de aproximativ 6,87 puncte procentuale, precizează sursa citată.

Începând cu 9 aprilie 2026, programul mai  include componenta „Capital circulant agricol independent”, destinată finanțării necesităților curente ale întreprinderilor agricole pentru menținerea procesului de producere. Valoarea maximă a finanțării este de 500 de mii de lei pentru un beneficiar.

Până la 31 august 2026, prin această componentă au fost finanțate 113 afaceri, în valoare totală de 44,37 milioane de lei.

„Cea mai mare parte a resurselor programului, 65,82%, a fost direcționată către agricultura convențională, pentru care beneficiarii primesc o componentă de grant de 5%. Alte 10,52% din resurse au fost alocate agriculturii conservative, susținută prin granturi de 15%. Totodată, 16,89% din finanțări au mers către procesarea postrecoltare a producției agricole, unde componenta de grant ajunge la 30%, iar 6,77% au fost direcționate către capitalul circulant agricol independent, fără componentă de grant”, precizează MAIA.

Din totalul proiectelor aprobate, 492 sunt destinate procurării echipamentelor pentru agricultura convențională, 91 agriculturii conservative, 73 procesării postrecoltare și 113 capitalului circulant agricol independent.

Pentru continuarea finanțării proiectelor eligibile în anul 2026, în cadrul Programului FCA mai sunt disponibile 26,02 milioane de lei pentru împrumuturi și 18,32 milioane de lei pentru componenta de grant aferentă creditelor acordate beneficiarilor finali.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Prima societate de ameliorare a bovinelor Holstein din Moldova, sprijinită de FAO

/ Acum 1 zi

Încasări de peste 950 de milioane de lei, colectate de Serviciul Vamal într-o săptămână

/ Acum 1 zi

Leul începe luna septembrie cu apreciere față de euro și dolar

/ Acum 4 zile

Mai sunt doar câteva zile pentru folosirea EcoVoucherelor. Cum verifici rapid dacă voucherul este autentic

/ Acum 4 zile

Produs Autohton // Cea mai mare plăcintă, apreciată de Igor Grosu. Președintele Parlamentului îndeamnă cetățenii să cumpere produse locale

/ Acum 4 zile

FOTO // Record național la Chișinău: Milina - cea mai mare plăcintă cu vișine din Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Ministerul Energiei, precizări despre facturile la gaze: Noile tarife vor apărea în facturile emise în octombrie

/ Acum 4 zile

Iarmaroace și târguri în weekend la Chișinău: fructe și legume de sezon, produse locale și articole hand-made

/ Acum 4 zile

Mai puțini șomeri în Republica Moldova: Peste 4 800 de persoane au fost plasate în câmpul muncii. Domeniile care au atras cei mai mulți angajați

/ Acum 5 zile

GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”

/ Acum 5 zile

Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”

/ Acum 5 zile

Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării

/ Acum 5 zile

DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Guvernul a inclus 29 de proiecte noi în Documentul unic de program pentru dezvoltare regională

/ Acum 5 zile

VIDEO // Peste 300 de companii din Moldova participă la „Produs Autohton 2026”. Vasile Tofan: „Vom fi aliații antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”