ro

 

Economie
18 Septembrie, 2026 / 18:18
/ Acum 1 zi

BNM a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt

Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis astăzi majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 1,5 puncte procentuale, până la nivelul de 9 la sută, comparativ cu 7,5 la sută cât a fost până în prezent, transmite MOLDPRES.

Prin aceeași decizie, rata de dobândă la creditele overnight a fost stabilită la nivel de 11% la sută anual, față de 9,5% la sută cât era anterior, la depozitele overnight – 7 la sută anual, comparativ cu 5,5 la sută, iar la operațiuni repo – 9,25%, față de 7,75%.

În același timp, normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase au fost menținute la nivelurile actuale, respectiv 18,0 la sută pentru cele în lei moldovenești și în valută neconvertibilă, și 26,00 la sută din baza de calcul pentru cele în valută liber convertibilă.

BNM a subliniat că decizia de menținere a caracterului restrictiv al conduitei politicii monetare este adoptată în contextul intensificării presiunilor inflaționiste provenite atât din partea ofertei, pe fundalul evoluțiilor nefavorabile ale prețurilor internaționale la resursele energetice, la produsele alimentare și la materiile prime, cât și din partea cererii interne, susținute de dinamica venitului disponibil al populației.

„Prin această decizie, Banca Națională a Moldovei urmărește diminuarea presiunilor inflaționiste, atenuarea efectelor secundare ale șocurilor de ofertă, stimularea economisirii în defavoarea consumului, precum și ancorarea anticipațiilor inflaționiste în vederea readucerii ratei anuale a inflației în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației pe termen mediu de 5,0 la sută”, a comunicat BNM.

Datele publicate de banca centrală relevă că inflația anuală a constituit 6,96 la sută în luna august 2026, fiind în creștere cu 0,62 puncte procentuale față de nivelul lunii precedente. Totodată, dinamica inflației a fost inferioară nivelului anticipat în Raportul asupra inflației, august 2026, fiind determinată, preponderent, de devierea negativă înregistrată pentru prețurile reglementate ca urmare a întârzierii ajustării tarifului la gazul natural.

În același timp, BNM a punctat că riscurile externe sunt marcate de incertitudini geopolitice și de volatilitatea piețelor energetice.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la promovarea politicii monetare va avea loc pe data de 5 noiembrie 2026.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // Ziua Națională a Vinului din acest an va reuni peste 110 producători în centrul Chișinăului. Autoritățile estimează 200 mii de vizitatori

/ Acum 1 zi

DOC // Legea privind piața criptoactivelor a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare

/ Acum 1 zi

Un sector al drumului național R3 din raionul Cimișlia va fi reparat în trei luni

/ Acum 1 zi

FOTO // Drumul G108 din Anenii Noi va fi reabilitat cu investiții de peste 122 de milioane de lei

/ Acum 1 zi

Bunuri confiscate în valoare de peste 360 de mii de lei, comercializate de Fisc în luna august

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul se apreciază ușor

/ Acum 2 zile

Un bloc de locuit din Ialoveni va fi reabilitat energetic, cu o investiție de circa 10 milioane de lei: pierderile de căldură vor fi reduse cu 65 la sută

/ Acum 2 zile

Inspecția sistemelor de încălzire va fi efectuată în baza unor noi reguli

/ Acum 2 zile

Trenurile CFM ar putea fi dotate cu sisteme de analiză video inteligentă

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își consolidează procesele de monitorizare și gestionare a riscurilor de fraudă

/ Acum 2 zile

Prețurile la gazele naturale pe bursa europeană continuă să crească. Dorin Junghietu: „Crizele energetice internaționale ne influențează direct”

/ Acum 2 zile

R. Moldova va avea primul sector de autostradă: Executivul a ratificat Acordul cu România pentru podul peste Prut de la Ungheni

/ Acum 2 zile

Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 2 zile

Companii de pe ambele maluri ale Nistrului explorează piața României, pentru a identifica noi oportunități de extindere a afacerilor