VIDEO// Bugetul pentru 2026 supus consultărilor publice
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026 a fost supus consultărilor publice. La dezbateri, organizată astăzi de Comisia pentru economie, buget și finanțe a Legislativului, au participat deputați din mai multe fracțiuni parlamentare, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, reprezentanți ai unor ministere de resort, ai sindicatelor din diverse domenii, precum și ai Asociației „Moldova Fruct”, comunică MOLDPRES.
În cadrul ședinței, participanții au prezentat propuneri și observații privind inițiativa legislativă, care urmează să fie analizate și, după caz, integrate în varianta finală a documentului, înainte de examinarea acestuia în Parlament.
Președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a declarat că bugetul pentru anul 2026 este orientat prioritar spre investiții și cheltuieli capitale. Potrivit acestuia, în acest scop sunt prevăzute majorări de aproximativ 11,4 miliarde de lei, inclusiv 5,6 miliarde de lei din Planul de Creștere Economică aprobat de Uniunea Europeană.
„Acest buget este concentrat pe investiții, pentru a stimula creșterea economică. Ulterior, acest lucru ne va permite să alocăm mai multe resurse pentru măsuri sociale și salariale. Anul viitor vom veni și cu o nouă lege a salarizării, prin care ne propunem să intervenim mai hotărât asupra creșterilor salariale”, a subliniat Radu Marian.
Documentul bugetar pentru 2026 vizează consolidarea rezilienței economice, dezvoltarea infrastructurii, stimularea competitivității sectorului privat și promovarea investițiilor strategice în sectoarele prioritare ale economiei. Totodată, proiectul prevede majorarea salariului minim în sectorul bugetar de la 5 500 la 6 300 de lei.
Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, veniturile bugetului de stat în 2026 vor depăși 79,67 miliarde de lei, în creștere cu 5,1% față de anul curent. Cea mai mare pondere a veniturilor, de 91,4%, va proveni din taxe și impozite, creșterea fiind susținută de o evoluție economică moderată, condiții externe favorabile și avansarea reformelor structurale.
Cheltuielile bugetului de stat sunt estimate la peste 100,57 miliarde de lei, cu 7% mai mult față de anul 2025. Din totalul cheltuielilor planificate, 93% vor fi acoperite din resursele generale ale bugetului de stat, iar peste 5,7 miliarde de lei sunt prevăzute pentru proiecte finanțate din surse externe.
Legea bugetului pentru 2026 pune un accent deosebit pe investițiile capitale, care vor crește cu 35,6% comparativ cu anul precedent și vor depăși 3 miliarde de lei – cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Fondurile sunt destinate realizării a 85 de proiecte de infrastructură, inclusiv reabilitarea drumurilor, construcția de creșe, proiecte de alimentare cu apă și canalizare, precum și reparația grădinițelor. În plus, 5,6 miliarde de lei din Planul de creștere al UE vor fi alocate pentru investiții, infrastructură și reforme.
Peste 47% din cheltuielile pentru investiții capitale, respectiv 1,44 miliarde de lei, sunt destinate sectorului economic, cea mai mare parte a acestora fiind orientată spre proiecte de reabilitare a drumurilor finanțate din surse externe. Alte 245 de milioane de lei sunt alocate proiectelor de aprovizionare cu apă și canalizare.
Documentul mai prevede alocații de 16,1 miliarde de lei pentru serviciile de stat cu destinație generală, ceea ce reprezintă 16% din totalul cheltuielilor bugetului de stat. Din această sumă, 74% sunt direcționate către programe de dezvoltare și activități sectoriale, inclusiv digitalizarea administrației publice, susținerea diasporei și sprijinirea autorităților publice locale.
Pentru domeniul economiei sunt prevăzute alocații de 14,85 miliarde de lei, cu 25,8% mai mult decât în 2025. Acestea includ fonduri pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea sectorului energetic, sprijinirea agriculturii și dezvoltarea regională. De asemenea, 9,8% din cheltuielile bugetului de stat, echivalentul a 9,89 miliarde de lei, sunt destinate domeniului sănătății, iar pentru învățământ sunt prevăzute 21,94 miliarde de lei. Protecția socială va beneficia de alocații în valoare de 22,47 miliarde de lei.
Conform estimărilor, bugetul de stat pentru anul 2026 se va încheia cu un deficit de 20,9 miliarde de lei, care va fi acoperit din surse interne și externe.
După definitivare și includerea propunerilor formulate proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026 urmează să fie supus examinării în lectura a doua.
Citește și: Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Republica Moldova își consolidează traiectoria de revigorare economică: PIB-ul a crescut cu 5,2 la sută în trimestrul III
Republica Moldova este în curs de a deveni o rută de tranzit pentru fluxurile energetice regionale
Bursa Internațională a Moldovei a fost înregistrată oficial la ASP
Forum economic Moldova – China // Antreprenorii moldoveni, încurajați să pătrundă pe piața chineză prin alianțe de export
Exporturile de mărfuri, în creștere cu peste 23 la sută: UE își consolidează poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova
BNM preia președinția Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est
Peste 905 milioane de lei, acumulate de Serviciul Vamal la buget săptămâna trecută
Euro se apreciază ușor, iar prețul dolarului scade
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu îndeamnă populația să cumpere produse autohtone în cadrul campaniei „Cumpăr BUN de-acasă”
Noi oportunități pentru companiile exportatoare: China invită Republica Moldova la târguri internaționale
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor
Progresul Republicii Moldova în modernizarea administrării fiscale, evaluat de Misiunea Departamentului pentru Afaceri Fiscale al FMI
FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga
La Bender a avut loc ședința experților pe probleme economice și statistice
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor
Agenția Navală clarifică situația domeniului maritim al R. Moldova și rolul Listei Negre a Memorandumului de la Paris
Germania susține reformele Republicii Moldova și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană
În localitățile Mașcăuți și Sărătenii Vechi vor fi organizate alegeri
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern