
Cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, inaugurat la Rădeni, Strășeni
În satul Rădeni din raionul Strășeni a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic construit până acum în Republica Moldova. Acesta are capacitatea instalată de 50 MW și se întinde pe 96 de hectare, transmite MOLDPRES.
Parcul fotovoltaic a fost construit în doar opt luni. Din capacitatea totală a acestuia, 24 de MW vor vinde energia generată la preț fix pe o perioadă de 15 ani, adjudecat în cadrul recentei licitații desfășurată de Ministerul Energiei pentru titlul de producător eligibil mare. Alte 26 MW din cadrul centralei de la Rădeni vor genera energie comercializată pe piața liberă. Panourile bifaciale instalate au o capacitate individuală de 715 W și o eficiență de 23%, fiind primele de acest tip puse în funcțiune în Moldova.
„Investitorii privați au un rol foarte important în dezvoltarea sectorului energetic și contribuie astfel atât la securitatea energetică a țării, cât și la realizarea obiectivelor noastre de a avea o pondere de 27% a energiei regenerabile în totalul consumului”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la inaugurarea parcului.
Potrivit datelor statistice, în ultimii cinci ani, capacitățile de generare fotovoltaice și eoliene au crescut de opt ori, până la 689 MW în luna mai.
Recent s-a încheiat prima licitație pentru instalarea parcurilor eoliene și fotovoltaice mari, cu o capacitate totală de 165 MW, iar în toamnă este preconizată o nouă rundă de licitații pentru construcția centralelor eoliene cu capacitatea estimată de până la 173 MW, ce va include pentru prima dată soluții de stocare cu o capacitate de cel puțin 22 MW.
Republica Moldova și-a setat ținta să atingă o cotă de 30% a energiei regenerabile în consumul de energie electrică și de 27% a energiei regenerabile în consumul final de energie către anul 2030. În anul 2024, cota energiei electrice regenerabile a fost de 16,7% și se estimează că în anul curent aceasta va crește până la 27%.
Trafic record de pasageri în luna iunie pe Aeroportul Chișinău: peste 620.000 de pasageri
Cinci grupuri de localități din Moldova devin mai reziliente la schimbările climatice cu sprijin internațional
Agroenergie pentru viitor. Discuții cu fermierii din Costești despre fotovoltaice și biogaz
Energocom a semnat acordul de finanțare cu BERD pentru procurarea de gaze naturale și energie electrică în perioada rece
Peste 170 de familii au aplicat la Programul „Casa Verde”, în primele zile de la lansare
Lucrările la Podul de Flori de la Ungheni avansează. Costel Alexe: „Visul nostru comun de zeci de ani devine realitate, etapă cu etapă”
Fiscul a acumulat 1,5 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
Euro și dolarul își continuă aprecierea
Moldova este în fața unei șanse istorice de dezvoltare economică, potrivit ministrului Economiei Doina Nistor
Sectoarele creative, culturale și audiovizualul vor putea beneficia de finanțare europeană prin programul „Europa Creativă”
Noi reguli privind încetarea activității Zonelor Economice Libere
Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și veteranii războiului de pe Nistru vor primi locuințe de la stat
Copiii din Republica Moldova vor putea beneficia de pensii de întreținere de la părinții plecați peste hotare
Cancelarul german Friedrich Merz: „Mijloacele diplomatice pentru soluționarea războiului în Ucraina au fost epuizate”
Comisia de evaluare a procurorilor finalizează audierile conducerii Procuraturii Anticorupție
Energocom: Jumătate din necesarul de gaze pentru anul gazier 2025–2026 a fost deja achiziționat
GALERIE FOTO // Universitatea de Stat beneficiază de laboratoare și săli de curs modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
Premierul român impune restricții privind deplasările externe ale angajaților ministerelor și instituțiilor publice
Aprobat de Guvern: BEI acordă 101 milioane de euro pentru construcția spitalului regional din Cahul
O judecătoare de la Curtea de Apel Nord a picat vettingul
Situația din sectorul agricol din raionul Ștefan Vodă, în vizorul Guvernului. Daniel Vodă: „Executivul va susține agricultorii care au suferit pierderi”
Studenți străini, victime într-un caz de corupție la Chișinău
Daniel Vodă: „Evenimentul organizat de Ilan Șor la Moscova este calificat de Executiv drept un act de trădare de țară”
Explicaţiile MIDR privind acțiunile de protest ale operatorilor de transport rutier
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Marea Britanie