
Congresul Mondial al Viei și Vinului la Chişinău: 14 rezoluții strategice adoptate pentru viitorul industriei vitivinicole
Congresul Mondial al Viei și Vinului, desfășurat la Chișinău în perioada 16–20 iunie 2025, s-a încheiat cu adoptarea a 14 rezoluții esențiale pentru dezvoltarea viitoare a sectorului vitivinicol global. Acestea au fost aprobate în cadrul celei de-a 23-a Adunări Generale a Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) și acoperă domenii precum viticultura, oenologia, siguranța alimentară, dreptul vinicol și educația privind consumul responsabil, transmite MOLDPRES.
Printre cele mai importante rezoluții se numără: măsuri de combatere a bolii Flavescence dorée la vița-de-vie; actualizarea standardelor de etichetare pentru băuturile spirtoase de origine vitivinicolă; introducerea unui nou formular de punctaj pentru competițiile internaționale de vin; ghiduri educaționale pentru reducerea consumului excesiv de alcool.
Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, a subliniat importanța acestui eveniment. „A fost o onoare să găzduim acest congres internațional, o recunoaștere clară a progreselor Republicii Moldova în domeniul vinificației. Relațiile profesionale stabilite aici vor avea un impact de durată”, a estimat Iamandi.
„Chiar și în fața numeroaselor crize, vinul moldovenesc a devenit mai modern, mai calitativ și tot mai apreciat pe piețele internaționale”, a menţionat Ludmila Catlabuga, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, evidențiind reziliența sectorului.
În cadrul Adunării Generale, OIV a acordat Distincții de Merit pentru contribuții remarcabile în domeniu, printre laureați fiind și profesorul Gheorghe Arpentin, o figură-cheie a modernizării vitiviniculturii moldovenești și fost director al ONVV. „Este un lider vizionar și un profesionist de o integritate exemplară”, a afirmat John Barker, directorul general al OIV.
Evenimentul a reunit circa 500 de experți internaționali în cadrul a peste 300 de sesiuni tematice, incluzând vizite tehnice la vinăriile de top din țară. Adrian Oelofse, reprezentant al industriei din Africa de Sud, a remarcat calitatea vinului moldovenesc, iar Fernanda Spinelli, oficială OIV din Brazilia, a apreciat tradiția locală și oportunitățile de colaborare internațională.
Congresul a fost organizat de OIV, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului. Republica Moldova este membră a OIV din anul 2001, fiind prima țară din CSI care a aderat la organizație. Congresul de la Chișinău marchează debutul celui de-al doilea centenar al OIV, care a aniversat 100 de ani în 2024.
Ajutor de stat pentru investiții strategice: În satul Grinăuți din Rîșcani va fi construit un complex modern de morărit
Dolarul crește, iar euro scade ușor
Dialog deschis între Ministerul Agriculturii și Asociația „Forța Fermierilor” privind politicile pentru sectorul agricol
Victoria Belous, la ședința Consiliului de conducere al Centrului de Excelență în Finanțe: „R. Moldova va continua reformele în domeniul finanțelor publice”
Grupurile de Acțiune Locală – motoare ale dezvoltării rurale în R. Moldova, ce acoperă peste 61% din teritoriul țării
AIPA a autorizat săptămâna trecută plăți de peste 53 mln de lei pentru fermieri
BERD a recepționat mai multe oferte de la investitori interesați de achiziționarea Portului Giurgiulești
Moldova va primi 12 mln de euro din partea Belgiei pentru îmbunătățirea accesului la apă potabilă în mediul rural
FOTO Construcţia podului peste râul Botna, în etapa de finalizare #MoldovaPoate
Un tânăr antreprenor din Călărași transformă agricultura locală cu sere moderne și practici durabile
Daniel Vodă: Guvernul apără memoria victimelor operațiunilor deportărilor sovietice
Impactul noii rate de referință asupra programului „Prima Casă Plus”: MDED estimează o scădere a dobânzilor pe viitor
Peste o mie de copii din țară vor vizita Președinția în cadrul Programului educațional „Excursia Europeană”, lansat de Guvern
Temperaturi de până la 34 de grade Celsius, prognozate de meteorologi pentru miercuri
Igor Grosu, discuție de rămas-bun cu Daniela DiPierro: „SUA sunt un partener puternic pentru țara noastră”
Israelul asigură că a încetat atacurile asupra Iranului, după o discuție între Netanyahu și Trump
Trei întreprinderi au fost scutite de plata dividendelor către bugetul de stat
Fundațiile pentru pilonii Liniei electrice Vulcănești–Chișinău sunt finalizate în proporție de 80%
Guvernul despre revendicările transportatorilor: „Statul își dorește condiții de confort pentru cetățeni”
Cadrul legal în domeniul securității naționale va fi modificat
Regimul accizelor va fi revizuit integral
CFM va primi 250 de tone de motorină din rezerva de stat
Modificările la procedura de moștenire, avizate de Guvern
Comisia de evaluare va verifica integritatea conducerii Procuraturii Anticorupție
Ministrul Anatolie Nosatîi l-a primit pe noul atașat adjunct al apărării al României la Chișinău