ro

 

Economie
15 Iulie, 2026 / 10:10
/ 26 Martie, 2026

Evaluarea proiectelor agricole și consolidarea cooperării cu partenerii francezi, discutate la Ministerul Agriculturii

Evaluarea progresului proiectelor în derulare și consolidarea cooperării în domeniul agricol s-au aflat în centrul discuțiilor din cadrul unei întrevederi desfășurate la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), unde ministra Ludmila Catlabuga a avut o întâlnire cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag, și cu directorul biroului Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD) în Republica Moldova, Maxime Lebovics, transmite MOLDPRES.

În cadrul întrevederii, părțile au analizat portofoliul de proiecte aflate în implementare, fiind evaluat stadiul actual al principalelor inițiative, rezultatele intermediare obținute și impactul acestora asupra dezvoltării sectorului agricol.

„Un accent deosebit a fost pus pe proiectele de reabilitare a infrastructurii de irigare, considerate esențiale pentru creșterea rezilienței agriculturii în contextul schimbărilor climatice”, explică MAIA.

Discuțiile au evidențiat, totodată, necesitatea menținerii unui ritm constant de implementare a proiectelor și asigurarea unei coordonări eficiente între instituțiile implicate, pentru valorificarea optimă a sprijinului oferit de partenerii externi.

Un alt subiect abordat a vizat integrarea continuă a expertizei și asistenței tehnice oferite de partea franceză. În acest sens, a fost subliniată importanța serviciilor de consultanță specializată, care contribuie la susținerea proceselor de reformă și la alinierea sectorului agricol la standardele internaționale, în special pe filiera vitivinicolă.

Întrevederea se înscrie în cadrul cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Franța, menite să sprijine modernizarea agriculturii și dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar.

Colaborarea moldo-franceză în domeniul agriculturii reprezintă un parteneriat consolidat, orientat spre modernizarea sectorului agroalimentar și alinierea acestuia la standardele europene. Franța, prin instituții precum Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD), oferă sprijin financiar, expertiză tehnică și consultanță pentru implementarea proiectelor strategice din Republica Moldova.

Cooperarea vizează în special dezvoltarea infrastructurii de irigare, creșterea rezilienței sectorului agricol la schimbările climatice, precum și susținerea filierei vitivinicole – un domeniu cu tradiție în Republica Moldova. De asemenea, parteneriatul include transfer de bune practici, instruiri pentru specialiști și sprijin pentru reforme instituționale.

Prin aceste acțiuni, colaborarea moldo-franceză contribuie la creșterea competitivității agriculturii, atragerea investițiilor și dezvoltarea durabilă a mediului rural.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Moldelectrica a efectuat prima achiziție pe bursa de energie electrică

/ Acum 5 zile

Un nou sistem de irigare va fi construit în raionul Șoldănești cu sprijinul IFAD

/ Acum 5 zile

Progresele atinse de Republica Moldova în consolidarea securității energetice, prezentate de Dorin Junghietu la un forum internațional, desfășurat la Atena

/ Acum 5 zile

Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiectele de interes strategic vor fi autorizate în regim prioritar

/ Acum 5 zile

Trafic aerian în creștere pe Aeroportul Internațional Chișinău: peste 700 de mii de pasageri deserviți în luna iunie

/ Acum 5 zile

Trafic mai sigur pe drumul R3: au fost finalizate lucrările dintre Hâncești și Bozieni

/ Acum 5 zile

Republica Moldova modernizează cadrul normativ privind garanțiile financiare, în corespundere cu legislația UE

/ Acum 6 zile

Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 6 zile

Volum record de energie electrică tranzacționată pe bursă în ultimele zile

/ Acum 6 zile

Experiența Japoniei în transportul feroviar de marfă, analizată de echipa MIDR și Calea Ferată a R. Moldovei

/ Acum 6 zile

Securitatea rețelelor de transport din regiunea Dunării, discutată de R. Moldova și partenerii europeni

/ Acum 6 zile

Ministerul Energiei: noile reguli ale pieței energiei electrice creează condițiile pentru următoarea etapă de dezvoltare a sectorului

/ Acum 6 zile

VIDEO // Patru grupări criminale destructurate și milioane de țigarete confiscate: bilanțul Serviciului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit cu produse de tutun

/ Acum 6 zile

Vehiculele și piesele auto vor trebui omologate înainte de a fi puse pe piață

 


 
/ Acum 13 ore

Premierul interimar Eugeniu Osmochescu, la întrevederea cu Comisara europeană Marta Kos: „Continuăm să muncim pentru a demonstra, prin rezultate concrete, că locul Republicii Moldova este în familia europeană”

/ Acum 13 ore

Speakerul Igor Grosu: „Deschiderea negocierilor pentru Clusterul „Relații externe” confirmă că reformele dau rezultate”

/ Acum 13 ore

Ucraina va primi anul acesta primele avioane franceze Rafale

/ Acum 14 ore

FOTO // Vasile Tofan a desfășurat primele consultări cu reprezentanții mediului de afaceri: „Doar o economie care crește poate finanța școli, spitale, drumuri și servicii publice mai bune”

/ Acum 14 ore

Comisara europeană, Marta Kos, după deschiderea negocierilor privind Clusterul 6: „Republica Moldova este studentul cu cea mai bună performanță din clasa mea”

/ Acum 14 ore

Negocierile de aderare avansează: Republica Moldova deschide al doilea cluster cu UE

/ Acum 14 ore

Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la UE pentru Clusterul 6 – „Relații externe”. Premierul interimar Eugeniu Osmochescu: „Continuăm să avansăm pe baza meritelor, a reformelor susținute și a încrederii reciproce”

/ Acum 15 ore

VIDEO // Republica Moldova a deschis negocierile pentru Clusterul 6 de aderare la UE: „Este o zi istorică pentru extinderea UE”

/ Acum 15 ore

Turcia își promovează accesibilitatea ca destinație de vară, mizând pe zboruri directe și timpi reduși de așteptare

/ Acum 15 ore

Moneda comemorativă dedicată savantului de renume internațional, Sergiu Rădăuțanu, a fost înmânată familiei acestuia

Vezi mai multe