ro

 

Economie
15 Septembrie, 2026 / 22:10
/ Acum 1 zi

Exporturile au depășit 1,9 miliarde de euro în șapte luni: UE a absorbit 65 la sută din livrări

Exporturile de mărfuri ale Republicii Moldova au crescut cu 11,7 la sută în șapte luni din anul 2026 și au însumat 1969,9 milioane de euro. Peste 65 la sută din produsele din țara noastră au fost exportate pe piața Uniunii Europene, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-iulie 2026, au totalizat 1287,3 milioane de euro, cu 10,4% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2025, deținând o pondere de 65,3% în total exporturi, cu 0,8 puncte procentuale mai puțin față de ianuarie-iulie 2025.

Pe de altă parte, exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-iulie 2026, au avut o valoare de 129,1 milioane euro, cu 13,6% mai mult în raport cu perioada similară din anul 2025, care echivalează cu o cotă de 6,6% în total exporturi.

Principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost România (28,3% din total exporturi), Turcia, Italia, Cehia, Ucraina, Germania, cărora le-au revenit 71,1% din total exporturi.

În structura exporturilor ponderi semnificative le-au revenit mai multor grupe de mărfuri, printre care semințe și fructe oleaginoase, mașini și aparate electrice, cereale și preparate pe bază de cereale, legume și fructe, îmbrăcăminte și accesorii, băuturi alcoolice și nealcoolice, mobilă și părțile ei, minereuri metalifere și deșeuri de metale, grăsimi și uleiuri vegetale, articole din minerale nemetalice, petrol, produse petroliere și produse înrudite, articole prelucrate din metal.

În același timp, în ianuarie-iulie 2026 importurile de mărfuri au totalizat 5842,2 milioane euro, în creștere cu 7,1 la sută. Potrivit BNS, decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie-iulie 2026 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 3872,3 milioane euro.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice

/ Acum 3 zile

Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă

/ Acum 3 zile

Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor

/ Acum 4 zile

FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă

/ Acum 4 zile

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură

/ Acum 4 zile

Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar

/ Acum 4 zile

Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte

/ Acum 4 zile

Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august

/ Acum 4 zile

Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar

/ Acum 4 zile

FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare

/ Acum 4 zile

ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”

/ Acum 4 zile

DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene