Expozițiile internaționale specializate Moldconstruct și Moldenergy, inaugurate la Moldexpo: Tehnologii de ultimă oră și inovații, prezentate pe o singură platformă
Cele mai noi tehnologii din domeniile energiei și construcțiilor sunt prezentate la Expozițiile internaționale specializate Moldconstruct și Moldenergy, care au fost inaugurate astăzi la Centrul „Moldexpo” din capitală. Evenimentul reunește peste 160 de companii din Republica Moldova, Italia, România, Turcia și Ucraina. Expozițiile vor fi deschise până duminică, 5 aprilie, informează MOLDPRES.
Expoziția de tehnologii de conservare a energiei, instalaţii termice şi de alimentare cu gaze, echipamente de condiţionare a aerului Moldenergy-2026 se desfășoară în pavilionul central și pe spațiile exterioare ale Moldexpo. Vizitatorii pot vedea în standuri soluții de independență energetică, centrale, colectoare, panouri solare pentru alimentarea cu energie termică, soluții complete pentru realizarea rețelelor de distribuție a apei, canalizare, irigare, telecomunicații.
La fel, Expoziţia internaţională specializată de tehnologii, echipamente, scule şi materiale pentru construcţii, Moldconstruct-2026, desfășurată în pavilionul nr.2 și pe spațiile exterioare ale Moldexpo, prezintă materiale de construcție și finisare, materiale pentru acoperișuri și pardoseli, termo și hidroizolanți, uși și ferestre, rolete, porți secționale, structuri şi tâmplării metalice pentru construcţii, articole din lemn, vopsele profesionale.
Un loc aparte în cadrul expozițiilor revine prezentărilor. Pe toată durata evenimentelor, publicul vizitator va putea asista și chiar participa la master-classuri de utilizare a diverselor materiale și produse, la demonstrații de instrumente, utilaje, tehnologii și inovații pentru domeniile abordate, care vor avea loc chiar în standuri.
Directoarea Centrului Moldexpo, Zinaida Popa, a declarat că programul vast al expozițiilor din anul curent a permis transformarea acestora în congrese expoziționale, care aduc plus valoare evenimentelor.
„Nu mai este suficient în zilele noastre doar să prezentăm oferta. E nevoie de networking, de informații, de o comunicare între autoritățile publice centrale, locale, societatea civilă. Doar astfel putem să construim împreună atât Republica Moldova, cât și afacerile din țara noastră”, a spus Zinaida Popa.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a afirmat că Expozițiile găzduiesc unii dintre liderii profesioniști din domeniul energiei. Potrivit lui, evenimentul nu reprezintă doar o vitrină tehnologică, ci este un laborator de idei, un loc de întâlniri și colaborări, unde se conturează soluțiile pentru ziua de mâine.
„Trăim o perioadă de cotitură. Provocările climatice, tranziția energetică și conflictele regionale ne impun să regândim modelele după care operăm. Acest târg nu iese doar o vitrină tehnologică, este un laborator de idei, un loc de întâlniri și colaborări unde se conturează soluțiile pentru ziua de mâine. Sectorul nostru a evoluat considerabil în ultimii ani”, a spus Junghietu.
Oficialul a punctat necesitatea de a atrage și a menține în sector specialiști bine pregătiți, motiv pentru care Ministerul Energiei organizează, în cadrul expozițiilor, un târg al locurilor de muncă, la care participă mai multe companii și organizații din domeniul energiei. Acestea caută în prezent peste 250 de candidați, pentru salarii cuprinse între 7.000 și 26.000 de lei/lună (în funcție de responsabilități). Printre funcțiile vacante se numără ingineri, contabili, mașiniști, montatori, electromecanici, economiști, juriști, șefi de proiect.
Persoanele care doresc să se alăture sectorului pot participa gratuit la acest târg și pot veni să se întâlnească cu reprezentanții companiilor pentru a le pune întrebări și a-și depune CV-ul.
„Obiectivul de eficiență energetică a rămas și rămâne în continuare unul primordial, dar și să reținem tinerii talentați și să atragem persoanele competente în sectorul energetic. Acest târg este o invitație la acțiune, pentru că tranziția energetică nu se va realiza doar în sălile de ședințe. Ea se va realiza grație angajamentului colectiv, voinței politice, investițiilor economice și, desigur, mobilizării fiecărui cetățean. Avem responsabilitatea și oportunitatea de a construi un viitor energetic durabil acasă”, a conchis Dorin Junghietu.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a accentuat că expoziția este cea mai bună platformă de dialog, de prezentare și de promovare a produselor din Republica Moldova și de peste hotare.
„Pentru a fi competitiv este important să investim în tehnologii noi și în cadre bine pregătite. Noi, ca instituție camerală, pe parcursul celor 108 ani de activitate, am fost tot timpul alături de mediul de afaceri. În cadrul expoziției, an de an, vedem noi inovații, noi tehnologii”, a spus Sergiu Harea.
În paralel cu cele două expoziții, la Moldexpo se desfășoară și Forumul „Smart cities Moldova – 2026”, obiectivele căruia sunt avansarea calității vieții prin transformarea digitală, eficientizarea urbană, implementarea unei abordări integrate, bazate pe tehnologii, sustenabilitate și cooperare instituțională. Forumul se va desfășura două zile, joi, 2 aprilie și vineri, 3 aprilie, reprezentând capul de afiș al programului conex.
În plus, în aceeași perioadă, Moldexpo va găzdui un Târg de primăvară, unde amatorii de grădinărit vor putea procura cele mai diverse plante și semințe. Intrarea la expoziții și târguri este liberă.
Agricultorii, la masa discuțiilor cu conducerea MAIA și MF. Autoritățile analizează noi mecanisme de sprijin financiar și fiscal
Ministrul Energiei solicită respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor necesare pentru inițierea procesului de energizare a Liniei Vulcănești-Chișinău
Infrastructura de irigare va fi modernizată cu un sprijin financiar de 60 de milioane de euro
Republica Moldova va primi 150 de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri strategice
ANRE: facturile consumatorilor finali nu sunt afectate de prețurile pentru „furnizarea de ultimă opțiune”
Ministrul Dorin Junghietu, la Forumul Național al Construcțiilor Eficiente Energetic: „Fiecare leu investit în eficiență energetică produce un efect economic semnificativ”
Compensațiile la energie vor fi menținute și în următorul sezon rece
Ministra Agriculturii, după protestul fermierilor: „Voi continua să pun accent pe dialog, pentru a identifica soluții la toate revendicările”
Carburanții se ieftinesc: prețul motorinei scade sub pragul de 29 de lei
VIDEO // Statul vine cu noi stimulente pentru energia verde. Importul turbinelor eoliene și al echipamentelor de stocare a energiei se va putea face fără taxe vamale
Cooperarea în domeniul energetic dintre Republica Moldova și România, discutată în cadrul unei conferințe desfășurată la Chișinău. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „Ne unește proiectul unui viitor liber, prosper, sigur și împreună”
Leul se apreciază față de euro și dolar
FOTO // Oportunitățile investiționale ale R. Moldova, prezentate la „Economic Diplomatic Club Bucharest”. Ambasadorul Mihai Mîțu: „Țara noastră rămâne deschisă investițiilor”
România accelerează proiectul strategic Vulcănești–Chișinău: „Un pilon al securității energetice și al viitorului european al Republicii Moldovai”
FOTO // Dezvoltarea infrastructurii portuare de la Giurgiulești, discutată de oficiali din Republica Moldova și România
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Casa-muzeu a regizorului Veniamin Apostol din Dubna, loc de memorie și istorie familială
Cinci persoane vor ajunge pe banca acuzaților în dosarul de contrabandă cu armament din Ucraina spre Israel
UE deblochează circa 15 miliarde de euro pentru Ungaria
Peste 40 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
A început vacanța de vară: recomandările Poliției pentru copii și părinți
FOTO // Târgul locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Pentru Guvern, ocuparea forței de muncă reprezintă una dintre prioritățile esențiale”
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
VIDEO // Piersicii și caisele s-au ieftinit în piețele din R. Moldova. Pe tarabe au apărut afinele
Mii de persoane, printre care elevi și tineri, au participat la Zilele Parlamentului
CSM a anunțat concurs pentru funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
ARBOM a semnat contractul de sponsorizare cu echipa de fotbal Levski Trakia
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata