FOTO // Experiența Cehiei privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante va fi valorificată în Republica Moldova
Experiența Republicii Cehe în domeniul testării și înregistrării soiurilor de plante va fi valorificată de specialiștii din Republica Moldova pentru îmbunătățirea procedurilor naționale și alinierea acestora la standardele Uniunii Europene. În acest scop, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV) au efectuat, în perioada 7–11 septembrie 2026, o vizită de studiu în Republica Cehă, transmite MOLDPRES.
Delegația din Republica Moldova a avut întrevederi cu experții Institutului Central pentru Supraveghere și Testare în Agricultură din Cehia (ÚKZÚZ), responsabili de testarea soiurilor prin metodele DUS și VCU, precum și cu specialiști din cadrul departamentelor administrative ale instituției.
Unul dintre principalele obiective ale vizitei a fost preluarea bunelor practici privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante în Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene. Acesta reunește informații din cataloagele naționale ale statelor membre privind soiurile de plante agricole, viță-de-vie și legume, precum și date despre materialul de înmulțire și plantare fructiferă și baza de date a Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante.
„Discuțiile și activitățile practice au vizat procedurile administrative de gestionare a Catalogului soiurilor de plante al Republicii Moldova, funcționarea Oficiului Național pentru Soiuri de Plante și mecanismele de înregistrare a soiurilor la nivel național. De asemenea, participanții au examinat modalitățile de gestionare și publicare a Catalogului național, metodologiile de testare DUS – distinctivitate, uniformitate și stabilitate –, utilizate pentru protecția și înregistrarea soiurilor noi, precum și evaluarea VCU – valoarea de cultivare și utilizare –, necesară pentru înregistrarea soiurilor și elaborarea recomandărilor pentru agricultori”, explică ANSA.
Un alt subiect abordat a fost certificarea și funcționarea sistemului pașaportului fitosanitar pentru materialul de înmulțire obținut in vitro.
Pentru aprofundarea cunoștințelor teoretice, experții au participat la activități practice în teren, în cadrul cărora au urmărit direct testarea DUS pentru mai multe categorii de plante, inclusiv soiuri pomicole și viticole, hibrizi de porumb și specii de arbuști fructiferi.
În cadrul vizitei, delegația Republicii Moldova a făcut cunoștință și cu soiurile de referință de viță-de-vie și plante pomicole incluse în colecția de stat a Cehiei, gestionată de Centrul de testare a soiurilor de plante al ÚKZÚZ. Ulterior, participanții au vizitat o unitate de multiplicare in vitro a diferitor soiuri de plante.
Perfecționarea mecanismelor de testare și înregistrare a soiurilor este importantă pentru asigurarea accesului fermierilor din Republica Moldova la material semincer și săditor de calitate, precum și la soiuri de cultură cu performanțe ridicate și valoare adăugată sporită, precizează autoritatea sanitar-veterinară.
Aplicarea unor metodologii riguroase permite verificarea stabilității, uniformității și distinctivității materialului de înmulțire. Confirmarea acestor caracteristici reprezintă o condiție necesară pentru acceptarea și includerea unui soi nou în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova.
Conform cadrului normativ național, ANSA este responsabilă de ținerea Catalogului soiurilor de plante, în care sunt înscrise soiurile admise pentru producere și comercializare în Republica Moldova, precum și de emiterea deciziilor de admitere a soiurilor în catalog.
Vizita de studiu a fost organizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității de control și de testare în domeniul fitosanitar”, destinat furnizării de expertiză tehnică și administrativă pentru perfecționarea serviciilor de testare și menținere a soiurilor.
Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice
Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă
Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor
FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă
Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate
Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură
Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar
Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte
Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august
Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar
FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare
ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”
DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene
VIDEO // Activitatea economică a agenților din regiunea transnistreană înregistrează creștere. BPR: „Datele confirmă progresele procesului de reintegrare”
Prioritățile de dezvoltare ale țării și sprijinul Organizației Națiunilor Unite, discutate la reuniunea Comitetului comun de coordonare Guvern–ONU
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său elen, Kyriakos Mitsotakis
Igor Grosu la întrevederea cu președinta Sloveniei: „Pentru noi este important să avem alături țări care au trecut prin procesul de aderare și care știu cât de mult poate schimba aderarea la UE viața oamenilor”
FOTO // Experiența Cehiei privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante va fi valorificată în Republica Moldova
Părinții pot raporta cazurile în care elevii au primit manuale deteriorate: formular online oferit de MEC
Premierul Vasile Tofan, la întrevederea cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului și ai asociațiilor de afaceri: „Ne concentrăm pe eliminarea barierelor mari, care au efect sistemic”
Fermierii au la dispoziție un nou program de instruire pentru accesarea subvențiilor
Sistemul MIA Plăți Instant extinde opțiunile pentru afaceri: transferuri între companii prin QR cod
GALERIE FOTO // Reuniunea Comitetului Consultativ Comun dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European propune instrumente comune pentru protejarea democrațiilor, inclusiv în Moldova”
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Finala Europa League din 2028 se va juca la București, pe Arena Națională
Președinta Maia Sandu, la reuniunea inaugurală a Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul European al Regiunilor și Republica Moldova: „Avem nevoie de sate și orașe prospere în toate regiunile țării”
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu fermierii, pentru simplificarea activității în sector
Cetățenii vor putea raporta online situații de risc asociate drogurilor. Aplicația „STOP-DROG”, lansată în Republica Moldova