
În 2025, vor fi reparate sau construite 600 km de drumuri. Maia Sandu: „Vor lega mai bine satele de orașe, stimulând dezvoltarea economică”
În 2025, vor fi reparate sau construite 600 kilometri de drumuri locale și regionale, cu un buget fără precedent de 3,2 miliarde de lei. Datele au fost prezentate de președinta Maia Sandu, care a subliniat că „aceste drumuri vor lega mai bine satele de orașe și oamenii de servicii, stimulând dezvoltarea economică”, informează MOLDPRES.
Potrivit șefei statului, modernizarea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate pentru autorități.
„Oriunde merg prin țară, oamenii îmi spun același lucru: „Avem nevoie de drumuri mai bune”. Și înțeleg această nevoie – drumurile bune înseamnă mai multă siguranță și mai multă dezvoltare”, a spus Maia Sandu.
Oficialul a menționat că, în ultimii patru ani, au fost renovate peste 760 de kilometri de drumuri, „mai mult decât în tot deceniul anterior”.
„Am început cu cele mai importante trasee naționale, iar acum ajungem tot mai mult în satele și orașele mai mici. În 2025, vom repara sau construi alți 600 de kilometri de drumuri locale și regionale, cu un buget fără precedent de 3,2 miliarde de lei – drumuri care vor lega mai bine satele de orașe și oamenii de servicii, stimulând dezvoltarea economică”, a afirmat Maia Sandu.
În prezent, sunt în desfășurare proiecte mari de reabilitare a drumurilor care sunt finanțate cu sprijinul instituțiilor financiare internaționale europene, cum ar fi: traseele Soroca-Otaci, Hâncești-Leușeni sau Hâncești-Leova-Cantemir, dar și drumurile de ocolire ale localităților Vulcănești și Slobozia Mare.
AgroFin 2025 la Chişinău: Circa 200 de antreprenori au aflat despre posibilităţi de finanţare în agricultură
Anca Dragu a discutat cu directorul general al FMI: „Reformele pe care le implementăm cu sprijinul FMI ne ajută să construim o economie mai competitivă”
VIDEO // Fructele și legume de sezon s-au ieftinit în piețele din capitală
ANRE lansează piața serviciilor de sistem și piața energiei electrice de echilibrare, pentru asigurarea stabilității sistemului electroenergetic
Carburanții se ieftinesc. ANRE a afișat noile prețuri pentru benzină și motorină
Guvernatoarea BNM, în Croația: „Moldova demonstrează că prin reforme și cooperare internațională poate deveni parte a soluției regionale”
Guvernul va sprijini construcția la Băcioi a unui complex industrial inovativ
Rețelele operatorilor sistemului electroenergetic din R. Moldova și România vor fi probate între 31 mai - 3 iunie
Două proiecte de proporţii, finanțate de Guvern, au îmbunătățit infrastructura oraşului Căuşeni #MoldovaPoate
Peste 400 de fermieri au depus cereri de subvenţii complementare, în valoare de 120 mln lei. Apelul continuă până în septembrie
Sistemul informațional „Autotest” va fi modernizat
Agenții economici vor putea solicita online certificatele de origine preferențială
22 de cetățeni au solicitat ambulanța săptămâna trecută după ce s-au intoxicat cu medicamente
Dorin Junghietu: „Energocom continuă procurările de gaze, conform cadrului legal și în condiții de transparență”
La Cimișlia a fost inaugurat un centru de intervenție timpurie pentru copii
Acord semnat la Berna. Moldovenii care muncesc în Elveția vor beneficia de pensii și alte prestații sociale
CNAS a finanțat plățile pentru familiile cu copii
Dorin Recean, către absolvenți la începutul sesiunii de examene: „Vă încurajez să credeți în potențialul vostru”
Oraşul Briceni va elabora un program de revitalizare, pentru a fi eligibil în mai multe proiecte de finanțare
Spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” „Grădina de sticlă” ajunge în șapte orașe din Europa
În luna mai, Parlamentul a adoptat 40 de acte normative
Povestea Taniei Guțu. Pasiunea pentru dulciuri transformată într-o afacere în Irlanda
Maia Sandu l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria obținută la prezidențialele din Polonia: „Moldova așteaptă cu nerăbdare să continue cooperarea cu Polonia”
Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală are o pagină web oficială
Benzina și motorina se ieftinesc la început de săptămână