ro

 

Economie
12 Iulie, 2026 / 14:36
/ 05 Mai, 2026

Investiții în sectorul zootehnic: șase ferme vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea producției de lapte

Un număr de șase ferme din Cahul, Hîncești, Anenii Noi, Florești și Ocnița vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea producției de lapte. Valoarea totală a finanțării depășește 3,4 milioane de dolari și este acordată prin Programul „Agricultura Competitivă în Moldova” (AGGRI), transmite MOLDPRES.

Toate cele șase dosare depuse în Apelul 4 al Programului de granturi au acumulat minimum 60 de puncte și au fost aprobate pentru finanțare, în cadrul celei mai recente ședințe a Comisiei de Evaluare și Selectare.

Investițiile vizează exclusiv producția de lapte - bovine, ovine și caprine. Valoarea cumulată a granturilor aprobate este de 3,4 milioane de dolari, cu granturi individuale între 421 de mii de dolari și plafonul maxim de un milion de dolari.

Înainte de semnarea contractului de grant, beneficiarii selectați trebuie să prezinte dovada cofinanțării proprii conform cerințelor regulamentului de proiect.

Proiectul „Agricultura Competitivă în Moldova” (AGGRI) este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în parteneriat cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și UCIMPA.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice

/ Acum 4 zile

Încasările la impozitul pe venit din chiria imobilelor, în creștere cu circa 32 la sută în prima jumătate a anului curent

/ Acum 4 zile

Leul se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 4 zile

Costuri de bază și tarife pentru mai mulți operatori din sectoarele apă și gaze naturale, aprobate de ANRE

/ Acum 4 zile

Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților

/ Acum 4 zile

Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu

/ Acum 5 zile

Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent

/ Acum 5 zile

Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi

/ Acum 5 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 5 zile

Prejudicii de peste un milion de lei și 27 de victime ale escrocheriilor, în doar trei zile

/ Acum 5 zile

Energocom a început pregătirile pentru sezonul rece 2026–2027 prin rezervarea capacităților de transport al gazelor

/ Acum 6 zile

Fiscul a colectat aproape 1,6 miliarde de lei într-o săptămână și a dispus restituiri de TVA de peste 154 de milioane de lei

/ Acum 6 zile

Peste 2.230 de fermieri vor primi compensații pentru accizele la motorină

/ Acum 6 zile

Granturile ODA au sprijinit 383 de companii în prima jumătate a anului. Investițiile estimate depășesc 268 de milioane de lei