ro

 

Economie
14 Iulie, 2026 / 00:57
/ 18 Iunie, 2026

Legislativul instituie noi reguli privind evaluarea și ajustarea salariului minim

Guvernul va evalua cel puțin odată pe an necesitatea ajustării salariului minim, iar modul de calcul al acestuia va fi mai clar. Procesul de analiză ar urma să țină cont de mai mulți indicatori economici, inclusiv valori de referință orientative, precum pragul de 50% din salariul mediu lunar. Noile reguli sunt stabilite într-un proiect de lege aprobat astăzi de Parlament în lectura a doua, cu 72 de voturi, informează MOLDPRES.

Potrivit notei informative a proiectului, inițiativa va consolida protecția salariaților prin salarii minime echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea şi evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă şi la promovarea convergenței sociale ascendente.

Proiectul prevede că necesitatea modificării cuantumului salariului minim va fi evaluată de Guvern împreună cu patronatele și sindicatele. Pentru evaluarea adecvării salariului minim se va lua drept valoare de referință suma echivalentă cu 50% din salariul mediu lunar. Prevederea se regăsește în amendamentul înregistrat de președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari. 

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în luna aprilie 2026, un număr de 33 200 de salariați au fost declarați cu un salariu egal cu salariul minim pe țară. Dintre aceștia, 24 500 activează în sectorul privat, iar 8 600 sunt în sectorul bugetar.

Noile prevederi legislative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 5 zile

Volum record de energie electrică tranzacționată pe bursă în ultimele zile

/ Acum 5 zile

Experiența Japoniei în transportul feroviar de marfă, analizată de echipa MIDR și Calea Ferată a R. Moldovei

/ Acum 5 zile

Securitatea rețelelor de transport din regiunea Dunării, discutată de R. Moldova și partenerii europeni

/ Acum 5 zile

Ministerul Energiei: noile reguli ale pieței energiei electrice creează condițiile pentru următoarea etapă de dezvoltare a sectorului

/ Acum 5 zile

VIDEO // Patru grupări criminale destructurate și milioane de țigarete confiscate: bilanțul Serviciului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit cu produse de tutun

/ Acum 5 zile

Vehiculele și piesele auto vor trebui omologate înainte de a fi puse pe piață

/ Acum 5 zile

Republica Moldova va institui un regim prioritar de autorizare pentru proiectele energetice de interes strategic, pentru a dezvolta mai rapid interconectările cu UE

/ Acum 5 zile

Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice

/ Acum 5 zile

Încasările la impozitul pe venit din chiria imobilelor, în creștere cu circa 32 la sută în prima jumătate a anului curent

/ Acum 5 zile

Leul se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 6 zile

Costuri de bază și tarife pentru mai mulți operatori din sectoarele apă și gaze naturale, aprobate de ANRE

/ Acum 6 zile

Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților

/ Acum 6 zile

Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu