ro

 

Economie
15 Iulie, 2026 / 19:38
/ 20 Mai, 2026

Ministrul Energiei a solicitat respectarea termenului de finalizare a lucrărilor la Stația Electrică Chișinău

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat astăzi o vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău și a solicitat respectarea termenului de finalizare a lucrărilor pentru ca Linia electrică Vulcănești – Chișinău să poată fi pusă în funcțiune. Potrivit Ministerului Energiei, în caz de nerespectare a termenelor contractuale, există riscul aplicării penalităților prevăzute în contract, în valoare de 10% din suma contractului, transmite MOLDPRES.

Pe șantier, ministrul a verificat progresul lucrărilor și respectarea termenelor asumate de contractor.

În cadrul discuțiilor cu responsabilii de execuție, ministrul a reiterat necesitatea finalizării până la sfârșitul lunii curente a elementelor critice care permit energizarea stației, iar a celorlalte lucrări – până la finele lunii iunie.

Ministrul Dorin Junghietu a subliniat că Stația Electrică Chișinău reprezintă unul dintre obiectele esențiale pentru punerea în funcțiune a Liniei Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău, iar întârzierea lucrărilor afectează lansarea oficială a proiectului.

Potrivit reprezentanților companiei, la Stația Electrică Chișinău continuă lucrările de amenajare a canalelor de cabluri și traversărilor subterane, precum și finalizarea asamblării containerului.

Totodată la Stația Electrică Vulcănești au fost deja instalate toate echipamentele majore și conectate circuitele primare, iar în perioada următoare urmează conectarea circuitelor secundare la echipamentele de protecție.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 km și conectează Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei este de până la 630 MVA, ceea ce va permite acoperirea a peste 50% din consumul Republicii Moldova în perioadele de vârf. LEA Vulcănești – Chișinău face parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 61 milioane euro, dintre care circa 27 milioane euro sunt destinate construcției liniei electrice.

Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, iar beneficiarul direct este Î.S. Moldelectrica.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: cât costă euro și dolarul la început de săptămână

/ Acum 4 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”

/ Acum 5 zile

VIDEO // R. Moldova solicită debursarea a 191,5 milioane de euro din Mecanismul de Reformă și Creștere al UE

/ Acum 5 zile

Semințele de floarea-soarelui și cablurile, în topul exporturilor Republicii Moldova în prima jumătate a anului

/ Acum 5 zile

Euro și dolarul își continuă ieftinirea

/ Acum 6 zile

Lucrările la Centura de ocolire Slobozia Mare au ajuns la peste 97%. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii

/ Acum 6 zile

Moldelectrica a efectuat prima achiziție pe bursa de energie electrică

/ Acum 6 zile

Un nou sistem de irigare va fi construit în raionul Șoldănești cu sprijinul IFAD

/ Acum 6 zile

Progresele atinse de Republica Moldova în consolidarea securității energetice, prezentate de Dorin Junghietu la un forum internațional, desfășurat la Atena

/ Acum 6 zile

Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiectele de interes strategic vor fi autorizate în regim prioritar

/ Acum 6 zile

Trafic aerian în creștere pe Aeroportul Internațional Chișinău: peste 700 de mii de pasageri deserviți în luna iunie

/ Acum 6 zile

Trafic mai sigur pe drumul R3: au fost finalizate lucrările dintre Hâncești și Bozieni

/ Acum 6 zile

Republica Moldova modernizează cadrul normativ privind garanțiile financiare, în corespundere cu legislația UE

/ Acum 6 zile

Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor