Operatorii care exploatează resurse minerale vor trebui să garanteze financiar refacerea mediului
Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul privind garanția financiară pentru refacerea mediului în urma exploatării resurselor minerale. Documentul prevede că operatorii economici vor trebui să asigure resurse financiare suficiente pentru recultivarea terenurilor afectate și realizarea lucrărilor de ecologizare, transmite MOLDPRES.
Potrivit regulamentului, garanția financiară va fi menținută pe întreaga perioadă de exploatare a resurselor minerale și până la finalizarea lucrărilor de închidere, refacere a mediului și monitorizare postînchidere.
Garanția va putea fi constituită sub forma unei garanții bancare, a unei polițe de asigurare sau a unei sume rezervate în contabilitatea companiei pentru efectuarea lucrărilor de refacere a mediului.
„Regulamentul stabilește modalitatea de calcul al garanției financiare și actualizarea anuală a acesteia. În cazul în care operatorul economic nu își îndeplinește obligațiile privind refacerea mediului, garanția va putea fi utilizată pentru intervenția autorităților competente, în condițiile prevăzute de document. Noile prevederi urmăresc să asigure că lucrările de recultivare și ecologizare sunt acoperite financiar și să ofere o protecție suplimentară comunităților în care sunt exploatate resurse minerale”, explică Ministerul Mediului.
Măsura se bazează pe principiul „poluatorul plătește”, potrivit căruia costurile pentru refacerea terenurilor și a mediului trebuie să rămână în responsabilitatea operatorilor care exploatează resursele minerale.
Republica Moldova poate fi o platformă pentru extinderea afacerilor ucrainene pe piața românească
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul Vasile Tofan invită antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Patru clustere din domeniul viticulturii și vinificației beneficiază de sprijin extern pentru modernizare
Aeroportul Chișinău va opera în sezonul de iarnă zboruri directe spre 61 de destinații
Serviciul Vamal a colectat 35,7 miliarde de lei de la începutul anului
FOTO // Eugeniu Osmochescu, la Festivalul „Mioriță Laie, Laie Bucălaie” din Cimișlia: „Oieritul asigură venituri pentru familiile din mediul rural”
„Întreprinderea START”: moldovenii ar putea lansa afaceri de pe telefon, fără aprobări prealabile
Curs valutar // Leul moldovenesc se depreciază ușor
Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an
Acces facilitat pe piața europeană: BEI acordă 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar prin programul „Livada Moldovei II”
BNM simplifică regulile valutare: transferuri și investiții de până la 100.000 de euro fără autorizație
CHINA EXPO – Christmas Sale, în premieră la Moldexpo, pe 17 decembrie
Ivan Țurcan, secretar de stat la Reintegrare: „Veniturile din taxele aplicate în regiunea transnistreană vor reveni populației prin Fondul de Convergență”
Accident feroviar în Spania. MAE verifică dacă printre victime sunt cetățeni moldoveni
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Asociația Băncilor din Moldova atenționează că datele sustrase nu permit accesul direct la banii din conturi
Judecătoarea Alina Gorceac a promovat evaluarea externă
Sustragerea cardurilor și utilizarea instrumentelor de plată falsificate vor fi vizate de noi prevederi penale
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CNAS anunță posibile întreruperi ale serviciilor electronice. Instituția îndeamnă cetățenii să-și protejeze datele personale
Elevii din Republica Moldova pot obține burse pentru studii liceale în SUA și Marea Britanie. Înscrierile se încheie pe 1 decembrie
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță simplificarea regulilor pentru micii antreprenori și măsuri de securitate cibernetică
Indemnizații de 200.000 de lei pentru profesorii de limbă română care merg să predea în UTA Găgăuzia și Taraclia
Eurovision 2027 va avea 36 de țări participante. Canada debutează, iar Macedonia de Nord revine
Executivul actualizează regulile de privatizare și lista bunurilor proprietate de stat
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Accident grav în capitală. O femeie a murit în drum spre spital
Coletele internaționale cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse TVA din 1 noiembrie
Guvernul caută sprijin extern pentru compensațiile la energie din iarna 2026–2027. Victoria Belous: „Ministerele au sarcina să utilizeze eficient fiecare leu"