Peste 3 miliarde de lei acumulaţi la bugetul național într-o singură săptămână: bilanțul activității Serviciului Fiscal de Stat
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a raportat încasări de aproximativ 3,1 miliarde de lei la Bugetul Public Național (BPN) pentru perioada 23-27 februarie 2026. Potrivit instituției, suma reflectă eforturile de administrare fiscală și gradul de conformare a contribuabililor în ultima săptămână a lunii februarie, transmite MOLDPRES.
„În vederea promovării unei culturi a transparenței și a respectării legislației, autoritatea fiscală a mizat pe instrumentul vizitelor fiscale. Astfel, în perioada de referință, inspectorii SFS au efectuat 548 de vizite fiscale la 523 de contribuabili. Aceste acțiuni au scopul de a oferi suport consultativ și de a preveni eventualele erori în calcularea și achitarea obligațiilor față de stat”, explică SFS.
Conform sursei citate, pe segmentul de combatere a evaziunii și a încălcărilor legislației, Direcția generală control a emis 176 de decizii asupra cazurilor de nerespectare a normelor fiscale. În urma acestora, au fost calculate obligații suplimentare la buget în valoare totală de 15,9 milioane de lei.
„Este vorba de 8,6 milioane de lei, care reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți obligatorii şi 7,3 milioane de lei constituie amenzile aplicate pentru abaterile constatate”, precizează fiscul.
De asemenea, SFS a continuat procesul de susținere a fluxului de numerar pentru companiile corecte prin emiterea a 84 de decizii de restituire a TVA.
„Suma acceptată spre rambursare din bugetul de stat s-a ridicat la 64,15 milioane de lei. Pe de altă parte, în cazul agenților economici care au înregistrat restanțe, au fost aplicate modalitățile de executare silită. Prin aceste pârghii legale, Serviciul Fiscal de Stat a reușit să încaseze la buget suma de 39,83 milioane de lei”, indică Fiscul.
Activitatea SFS a vizat și gestionarea patrimoniului intrat în proprietatea statului. Pe parcursul săptămânii precedente, au fost preluate la evidență 17 dosare cu bunuri confiscate, evaluate la peste 617 mii de lei. Totodată, procesul de comercializare a bunurilor aflate deja în gestiune a generat încasări la bugetul de stat de 215,76 mii de lei, o parte din aceste fonduri fiind colectate prin intermediul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI).
Sistemul MIA Plăți Instant devine disponibil pentru transferuri între companii
Euro și dolarul se apreciază ușor la început de martie
VIDEO // „Cum am putea face viața mai comodă fără cash”. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, invită cetățenii să facă plăți electronice
Economia Republicii Moldovei își revine după multiplele șocuri. FMI prognozează o creștere de 2,3% în anul curent
VIDEO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Până în 2029 trebuie să avem toate drumurile din țară într-o stare bună și foarte bună”
Moldelectrica a finalizat evaluarea ofertelor financiare pentru achiziția capacităților de echilibrare
VIDEO // Investiție strategică în sectorul avicol: O nouă fabrică de furaje, unică în Moldova, se construiește cu sprijinul financiar al UE
FOTO // Lucrări în plină desfășurare la Podul de Flori de la Ungheni. Construcția avansează simultan pe ambele maluri ale râului Prut
Companiile locale și internaționale sunt invitate să participe la modernizarea termoficării din Chișinău și Bălți
Un nou sens giratoriu și o platformă de îmbarcare vor fi construite în sectorul Botanica din Chișinău
Ministerul Agriculturii: „Nu există embargo asupra vinurilor moldovenești pe piața Ucrainei”
Programul „Curtea Europeană” își reia lucrările în Chișinău: accent pe calitate și responsabilitate
FOTO // Prim-ministrul Alexandru Munteanu apreciază antreprenoriatul din Nisporeni: „Cel care muncește, reușește”
Prestatorii de servicii cosmetologice și frizerie, monitorizați pe parcursul anului 2026 pentru risc sporit de neconformare fiscală
Armata americană anunță că marina iraniană a pierdut toate navele la Golful Oman
FOTO // Campania națională „Învață în Moldova”. Circa 500 de elevi din capitală au descoperit oferta educațională a USMF „Nicolae Testemiţanu” la Ziua ușilor deschise
Parlamentul a adoptat 23 de acte normative în luna februarie
Trei judecători din completele anticorupție au depus cerere de demisie
VIDEO // Un polițist de frontieră și un funcționar vamal, reținuți într-un caz de contrabandă cu produse din tutun
Universitățile vor avea mecanisme noi pentru prevenirea hărțuirii sexuale
FOTO // Apeductul magistral Chișinău–Strășeni–Călărași prinde contur: peste 22 de kilometri de conductă, deja construiți
Cinci echipe de pompieri au intervenit la un incendiu în sectorul Râșcani: o persoană, salvată din flăcări
Ambasadorul Moldovei în Israel: „Peste 15 mii de moldoveni se află în Israel, însă doar un număr redus dintre aceștia solicită asistență consulară”
Patru ani de la semnarea cererii de aderare la UE. Cristina Gherasimov: „Continuăm să muncim, Moldova poate și merită un destin mai bun, mai demn, mai prosper”
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
Conflictele din Orientul Mijlociu: MAE nu a recepționat solicitări de asistență din partea cetățenilor R. Moldova
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 54 de euro pentru un Megawatt-oră
Accident grav în Ocnița: un pieton a ajuns la reanimare
Peste 2.300 de certificate medicale digitale au fost emise chiar în prima zi de la lansare
Conflict fatal după o masă de pomenire: o femeie a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor