ro

 

Economie
04 August, 2026 / 08:14
/ 17 Iunie, 2026

Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate

Prestatorii de servicii de plată (PSP) vor fi obligați să informeze consumatorii despre comisioanele aplicate. Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a aprobat astăzi raportul la proiectul de lege privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază. Documentul va fi propus spre examinare, în prima lectură, în plenul Parlamentului, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă, elaborată de Comisia Națională a Pieței Financiare, ține cont de recomandările Comisiei Europene privind continuarea armonizării cadrului normativ cu acquis-ul european în domeniul protecției consumatorilor.

Noua lege are drept scop creșterea transparenței, informarea mai eficientă a consumatorilor și asigurarea accesului echitabil la servicii financiare esențiale.

Potrivit documentului, înainte de încheierea unui contract privind un cont de plăți, furnizorul va fi obligat să ofere consumatorului un document cu informații clare despre tarifele și comisioanele aplicabile. Formularul standardizat va respecta cerințele de prezentare stabilite de Comisia Europeană. De asemenea, clienții vor primi gratuit o informație anuală privind comisioanele aplicate de PSP, pentru a putea evalua mai ușor costurile aferente serviciilor utilizate. Până în prezent, furnizorii publicau pe site-urile proprii condițiile generale, tarifele și comisioanele aferente serviciilor destinate clienților retail.

Pentru a asigura transparența și accesul la servicii financiare accesibile, CNPF va crea o pagină web care va conține informații despre serviciile oferite de diferiți PSP, inclusiv despre comisioanele percepute. Astfel, consumatorii vor putea compara ofertele și alege opțiunile cele mai avantajoase.

Proiectul de lege mai conține prevederi menite să faciliteze schimbarea conturilor de plăți. Pentru a garanta drepturile tuturor consumatorilor, băncile vor fi obligate să ofere conturi de plăți cu servicii de bază. Documentul prevede sancțiuni pentru furnizorii care admit încălcări, iar CNPF va putea aplica avertismente în formă scrisă, amenzi sau măsuri executorii, în funcție de încălcările depistate.

După adoptare, noile prevederi legislative vor intra în vigoare la 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepția capitolului referitor la schimbarea conturilor, care va intra în vigoare la 24 de luni de la publicare. Unele articole vor intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Companiile cu capital de stat și-au majorat de peste cinci ori profitul în 2025. Cine conduce clasamentul

/ Acum 3 zile

Interes ridicat al investitorilor pentru noile parcuri eoliene din Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Dolarul se ieftinește cu 13 bani în ultima zi din iulie, iar cotația euro crește ușor

/ Acum 4 zile

Parlamentul obligă furnizorul de gaze din regiunea transnistreană să creeze stocuri strategice

/ Acum 4 zile

R. Moldova va beneficia de un grant de 350 000 de dolari pentru implementarea sistemului „Registrul garanțiilor reale mobiliare”

/ Acum 4 zile

Agricultura din Republica Moldova se aliniază standardelor europene prin investiții în ferme, infrastructură și siguranța alimentelor

/ Acum 4 zile

Proiectele strategice de infrastructură de transport vor beneficia de proceduri de autorizare mai rapide

/ Acum 4 zile

Facilități pentru consumatori: datele de la contoarele inteligente vor fi citite de la distanță și procesate automat

/ Acum 4 zile

Sectorul agricol din Moldova va beneficia de un nou program de finanțare de 150 de milioane de euro

/ Acum 4 zile

Cetățenii au depus peste șapte mii de contestații după actualizarea valorilor cadastrale ale imobilelor

/ Acum 4 zile

DOC // Cadrul normativ privind garanțiile financiare a fost armonizat cu legislația UE. Noile modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

VIDEO // Ministerul Energiei: situația regională poate determina disponibilitatea de energie și creșterea prețurilor. Cetățenii sunt îndemnați să economisească

/ Acum 4 zile

Economii de circa 21,8 milioane de euro pentru cetățeni și companii la schimbul valutar, după trecerea la euro ca monedă de referință

/ Acum 4 zile

Euro și dolarul se ieftinesc ușor