Republica Moldova își modernizează cadrul pentru investiții. Noua lege va fi aliniată la acquis-ul UE
Republica Moldova își propune să modernizeze cadrul legal privind investițiile printr-o nouă lege, aliniată la acquis-ul Uniunii Europene. Raportul asupra proiectului a fost aprobat astăzi de Comisia economie, buget și finanțe, iar documentul urmează să fie examinat în prima lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.
Proiectul elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării urmărește instituirea unui regim juridic coerent, stabil și previzibil pentru investitori și crearea unui climat investițional competitiv, care să asigure acces echitabil pe piață atât pentru investitorii autohtoni, cât și pentru cei străini.
Potrivit proiectului, investițiile vor fi orientate cu prioritate către sectoare cu potențial înalt de creștere și inovare, printre care energia, tehnologia, sănătatea și infrastructura.
Pentru proiectele de anvergură este prevăzut un regim diferențiat, bazat pe criterii clare de calificare și facilități dedicate. Interacțiunea investitorilor cu autoritățile va fi coordonată printr-un punct unic de contact, instituit în cadrul Agenției de Investiții.
Noua lege prevede, de asemenea, consolidarea protecției juridice a investitorilor. Proiectul reglementează în mod expres soluționarea litigiilor dintre investitori și stat, precum și gestionarea răspunderii financiare în cazul arbitrajelor internaționale de tip ISDS, în cooperare cu Comisia Europeană.
Totodată, documentul introduce măsuri pentru sporirea transparenței și digitalizarea interacțiunii dintre investitori și autorități. Astfel, anunțurile privind investițiile vor fi publicate obligatoriu, iar informațiile relevante vor fi disponibile și în limbi de circulație internațională.
Proiectul creează și cadrul legal pentru încheierea unor acorduri de investiții cu Guvernul. Acestea nu vor putea conține clauze privilegiate care ar afecta concurența loială între participanții la piață.
Printre noutățile prevăzute de proiect se numără eliminarea noțiunii de „investitor străin”. Noua definiție a investiției va fi aplicabilă în mod egal investitorilor locali și străini. În legislație vor fi introduse, totodată, noțiuni precum „investiție strategică” și „rezident/nerezident”, care nu sunt prevăzute în actualul cadru normativ.
Prima societate de ameliorare a bovinelor Holstein din Moldova, sprijinită de FAO
Încasări de peste 950 de milioane de lei, colectate de Serviciul Vamal într-o săptămână
Leul începe luna septembrie cu apreciere față de euro și dolar
Mai sunt doar câteva zile pentru folosirea EcoVoucherelor. Cum verifici rapid dacă voucherul este autentic
Produs Autohton // Cea mai mare plăcintă, apreciată de Igor Grosu. Președintele Parlamentului îndeamnă cetățenii să cumpere produse locale
FOTO // Record național la Chișinău: Milina - cea mai mare plăcintă cu vișine din Republica Moldova
Ministerul Energiei, precizări despre facturile la gaze: Noile tarife vor apărea în facturile emise în octombrie
Iarmaroace și târguri în weekend la Chișinău: fructe și legume de sezon, produse locale și articole hand-made
Mai puțini șomeri în Republica Moldova: Peste 4 800 de persoane au fost plasate în câmpul muncii. Domeniile care au atras cei mai mulți angajați
GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”
Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”
Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
DOC // Publicat în Monitorul Oficial. Guvernul a inclus 29 de proiecte noi în Documentul unic de program pentru dezvoltare regională
VIDEO // Peste 300 de companii din Moldova participă la „Produs Autohton 2026”. Vasile Tofan: „Vom fi aliații antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
Deputații se întrunesc joi în prima ședință plenară a sesiunii de toamnă. Pe agendă sunt 17 proiecte
Guvernul a alocat suplimentar un miliard de lei pentru proiecte de dezvoltare regională și locală
Profesorii nu vor mai fi obligați să reconfirme periodic gradele didactice: noile reguli aprobate de MEC
CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare a alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în dialog cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova Cristopher W. Smith
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
CFM a transportat în august peste 46 mii de tone de mărfuri la export și în tranzit
Ministrul Mihai Popșoi respinge acuzațiile ambasadorului agreat al Rusiei: „Republica Moldova investește în apărare pentru a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială”
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
Energocom: prețul gazului natural pe bursa europeană continuă să crească
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Chișinăul va transmite Rusiei o notă de protest privind deschiderea neautorizată a unor secții de vot pentru alegeri. Mihai Popșoi: „Reprezintă un demers neprietenos”
Directorul INP, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești. Sistemul de monitorizare electronică va fi reformat
Un număr de 561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
Spațiile Editurii „Universul” vor fi transformate într-un centru modern pentru cultură și industrii creative