ro

 

Economie
24 Iunie, 2026 / 17:50
/ Acum 2 ore

Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiect aprobat de Guvern

Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu Uniunea Europeană, va reduce blocajele administrative pentru proiectele strategice și își va consolida securitatea energetică. Acest lucru va fi posibil în baza unor modificări legislative aprobate astăzi de Guvern, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Energiei, una dintre cele mai importante modificări vizează instituirea unui regim prioritar pentru proiectele energetice de interes comun și reciproc, dezvoltate împreună cu statele membre ale Uniunii Europene și statele din cadrul Comunității Energetice. Aceste proiecte vor beneficia de proceduri de autorizare mai rapide și de o coordonare instituțională mai eficientă.

Pentru reducerea birocrației și accelerarea investițiilor, modificările aprobate introduc mecanisme de autorizare coordonată, termene clare pentru emiterea actelor permisive și desemnarea unui punct unic de contact care va facilita interacțiunea dintre investitori și autoritățile publice.

Totodată, modificările clarifică aplicarea cadrului legal existent pentru proiectele energetice declarate de utilitate publică de interes național. Prevederile nu instituie noi proceduri pentru proiecte în proces de realizare, ci creează condiții mai clare pentru implementarea proiectelor strategice de infrastructură, cu respectarea cadrului legal.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la ședința Guvernului că adoptarea proiectului de lege va asigura armonizarea cadrului național normativ cu legislația Uniunii Europene și va facilita implementarea proiectelor strategice de infrastructură energetică, contribuind la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.

Modificările prevăd, de asemenea, standarde sporite de transparență și consultare publică, astfel încât cetățenii și toate părțile interesate să fie informate și implicate încă din etapele incipiente ale dezvoltării proiectelor energetice strategice.

Ministerul Energiei a subliniat că prin noile prevederi sunt create condiții mai clare și mai eficiente pentru dezvoltarea infrastructurii energetice transfrontaliere moderne, inclusiv a liniilor electrice de interconectare, rețelelor inteligente și altor proiecte strategice care contribuie la creșterea independenței și rezilienței sistemului energetic național.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Săptămâna începe cu ieftinirea carburanților: prețuri mai mici achitate de șoferi pentru benzină și motorină

/ Acum 2 zile

Suport pentru promovarea exporturilor: 250 de întreprinderi vor beneficia de sprijin pentru a accede pe piețe externe

/ Acum 2 zile

Serviciul Vamal a încasat peste 837 de milioane de lei în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: cât costă euro și dolarul

/ Acum 2 zile

Din 2027, concediile vor fi acordate în zile lucrătoare. Ce trebuie să știe salariații

/ Acum 4 zile

REPORTAJ MOLDPRES // Lecția chineză a economiei fără cash: cum devine telefonul un eficient scut anticorupție și ce poate învăța Moldova de la Beijing

/ Acum 4 zile

Republica Moldova participă la dezvoltarea unui nou coridor european de transport

/ Acum 4 zile

Granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru Programul BRIDGE Export

/ Acum 5 zile

Sectorul industrial își consolidează creșterea: volumul producției s-a majorat cu 7 la sută

/ Acum 5 zile

Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu fermierii: „Vom lucra împreună la soluții care să îi ajute pe agricultori să-și dezvolte afacerile”

/ Acum 5 zile

Sprijin financiar pentru producătorii de lapte: MAIA anunță lansarea apelului de depunere a cererilor

/ Acum 5 zile

Republica Moldova analizează experiența României pentru sprijinirea investițiilor în stocarea energiei

/ Acum 5 zile

Investiții în modernizarea a 20 de școli și zece instituții medicale: sprijin financiar acordat de UE și BEI

/ Acum 5 zile

Centrale eoliene cu sisteme de stocare a energiei, construite în Republica Moldova: interes sporit din partea investitorilor