Salarii majorate pentru angajații din sectorul bugetar începând cu luna septembrie. Premierul Alexandru Munteanu anticipează accelerarea creșterii economice
Angajații din sectorul bugetar ar putea beneficia de salarii majorate începând cu luna septembrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Despre aceasta a anunțat premierul Alexandru Munteanu, care a precizat că printre categoriile vizate se numără profesorii și medicii, informează MOLDPRES.
Prim-ministrul a menționat că legea ar urma să fie definitivată în vară, urmând să fie aplicată din septembrie.
„Ieri și astăzi am discutat, o să venim deja în dezbateri, avem primul proiect al legii salarizării, urmează să analizăm și vom încerca să adoptăm această nouă lege de salarizare cât mai curând posibil, pentru ca aproximativ din septembrie să prevedem o majorare pentru toate categoriile de bugetari. Profesorii, medicii și alte categorii sunt vizate în primul rând. Legea va fi definitivată aproximativ în iunie și majorările vor fi aplicate din momentul intrării în vigoare. Deci, majorările, indexările, noile salarii vor fi prevăzute aproximativ din septembrie”, a declarat premierul Alexandru Munteanu, la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.
De asemenea, Alexandru Munteanu a menționat că pensiile vârstnicilor vor fi indexate cu 6,8 la sută din luna aprilie curent.
Totodată, prim-ministrul a subliniat că Executivul are obiectivul principal de a asigura o creștere economică robustă, astfel încât veniturile cetățenilor să crească.
„Totuși noi lucrăm asupra creșterii economiei. Eu vreau ca acest lucru să fie înțeles de toți. Noi avem nevoie de o economie crescândă. Noi am adoptat „Bugetul investițiilor responsabile”, am mărit investițiile capitale cu 55% tocmai pentru ca să stimulăm economia. Avem primele semnale pozitive, avem o creștere economică. Sper că spre mijlocul anului creșterea se va accelera, ceea ce înseamnă venituri mai mari. Deci noi vom avea o marjă de manevră mai mare decât o avem acum”, a punctat oficialul.
În același timp, Alexandru Munteanu a accentuat că o altă prioritate a Guvernului este creșterea investițiilor, fiind analizate posibilități de atragere a investițiilor în domenii precum finanțe, agricultură, industriile prelucrătoare, high-tech.
„Rezultatele muncii noastre vor fi văzute curând. Sunt câteva proiecte care sunt în proces de derulare”, a afirmat premierul.
Șeful Guvernului a mai comunicat că prognozele macroeconomice relevă că inflația în anul 2026 va fi mai mică decât anul trecut.
„Nu pot să vă spun care va fi inflația la sfârșitul anului, dar după toate prognozele macroeconomice, inflația anul curent va fi mai joasă decât anul precedent”, a explicat prim-ministrul.
Potrivit datelor statistice preliminare, economia națională a înregistrat în 2025 o creștere de aproximativ 2,7%, depășind prognozele inițiale ale partenerilor internaționali. Creșterea a fost susținută de evoluții pozitive în agricultură, construcții, IT, comerț, energie, servicii sociale și sectorul financiar. Un indicator-cheie al consolidării economice îl reprezintă majorarea investițiilor cu 22%, care au devenit principalul motor de creștere, precum și avansul producției industriale cu aproape 5%.
Ministrul Energiei solicită respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor necesare pentru inițierea procesului de energizare a Liniei Vulcănești-Chișinău
Infrastructura de irigare va fi modernizată cu un sprijin financiar de 60 de milioane de euro
Republica Moldova va primi 150 de milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri strategice
ANRE: facturile consumatorilor finali nu sunt afectate de prețurile pentru „furnizarea de ultimă opțiune”
Ministrul Dorin Junghietu, la Forumul Național al Construcțiilor Eficiente Energetic: „Fiecare leu investit în eficiență energetică produce un efect economic semnificativ”
Compensațiile la energie vor fi menținute și în următorul sezon rece
Ministra Agriculturii, după protestul fermierilor: „Voi continua să pun accent pe dialog, pentru a identifica soluții la toate revendicările”
Carburanții se ieftinesc: prețul motorinei scade sub pragul de 29 de lei
VIDEO // Statul vine cu noi stimulente pentru energia verde. Importul turbinelor eoliene și al echipamentelor de stocare a energiei se va putea face fără taxe vamale
Cooperarea în domeniul energetic dintre Republica Moldova și România, discutată în cadrul unei conferințe desfășurată la Chișinău. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „Ne unește proiectul unui viitor liber, prosper, sigur și împreună”
Leul se apreciază față de euro și dolar
FOTO // Oportunitățile investiționale ale R. Moldova, prezentate la „Economic Diplomatic Club Bucharest”. Ambasadorul Mihai Mîțu: „Țara noastră rămâne deschisă investițiilor”
România accelerează proiectul strategic Vulcănești–Chișinău: „Un pilon al securității energetice și al viitorului european al Republicii Moldovai”
Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”
A început vacanța de vară: recomandările Poliției pentru copii și părinți
FOTO // Târgul locurilor de muncă, organizat la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Pentru Guvern, ocuparea forței de muncă reprezintă una dintre prioritățile esențiale”
ARMENPRESS: Armenia își reafirmă angajamentul pentru cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice
Cronica ARHIVELOR // Vasile Badiu, personalitatea care a contribuit la valorificarea patrimoniului cultural
VIDEO // Piersicii și caisele s-au ieftinit în piețele din R. Moldova. Pe tarabe au apărut afinele
Mii de persoane, printre care elevi și tineri, au participat la Zilele Parlamentului
CSM a anunțat concurs pentru funcțiile vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Dmitri Medvedev amenință statele UE după incidentul cu drona prăbușită în România
ARBOM a semnat contractul de sponsorizare cu echipa de fotbal Levski Trakia
Spații moderne pentru copiii cu afecțiuni respiratorii. Secția de Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
VIDEO // Drona căzută la Galați: Consulul general al Rusiei la Constanța - declarat persona non grata
Un pensionar din Chișinău a rămas fără 2,1 milioane de lei după o fraudă telefonică
Exporturile de nuci ale Republicii Moldova depășesc 40 de milioane de dolari anual
Zelenski avertizează asupra unui nou atac masiv pregătit de Rusia împotriva Ucrainei
VIDEO // Percheziții în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale și trafic de lemn. Șapte persoane au fost reținute
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău