
Schemele de fraudă cu pretext investițional iau amploare. BNM vine cu recomandări pentru cetățeni
Schemele de fraudă cu pretext investițional iau amploare la nivel mondial în era tehnologiilor informaționale, iar țara noastră nu este o excepție. În aceste condiții, Banca Națională a Moldovei (BNM) recomandă cetățenilor să se informeze înainte de a face investiții, astfel încât să nu cadă în plasa escrocilor, transmite MOLDPRES.
Banca centrală precizează că anunțurile false sunt distribuite în special pe rețelele sociale. Prin intermediul acestora, răufăcătorii profită de lipsa de prudență a oamenilor și îi ademenesc în scheme de pretinse investiții, cu promisiunea că în scurt timp vor obține câștiguri fabuloase.
În aceste scheme sunt utilizate de obicei denumirile unor companii cu renume sau ale unor instituții naționale și internaționale, branduri și logo-uri ale unor bănci centrale și comerciale sau imaginile unor demnitari de stat, a unor pagini web fictive. După ce obțin bani de la persoanele atrase în schemă, răufăcătorii dispar fără urmă. În același timp, schemele sunt modificate de la caz la caz, ceea ce face dificilă detectarea lor și sporește numărul de victime.
În acest context, Banca Națională îndeamnă cetățenii să se informeze de pe site-uri oficiale și să fie precauți atunci când li se fac promisiuni de profituri mari și rapide. De asemenea, se recomandă prudență maximă față de persoanele care pretind că au cunoștințe și oferă oportunități exclusive de investiții sau față de cei care solicită plăți cu scopul investițiilor.
Banca centrală mai recomandă cetățenilor să nu discute aspecte legate de investiții cu persoane suspecte și să nu transmită bani persoanelor cu care au interacționat doar în mediul online. În mod special, BNM menționează că nu trebuie furnizate date bancare, copii ale actelor de identitate sau orice alte informații sensibile pe pagini web care promovează obținerea profiturilor mari sau rapide și a căror autenticitate nu poate fi verificată.
Totodată, BNM atenționează, în mod repetat, asupra riscurilor de a investi în criptovalute, care nu sunt reglementate în Republica Moldova. Prin urmare, fondurile utilizatorilor nu sunt protejate.
Până la 1 iunie, producătorii de material semincer şi săditor trebuie să prezinte declarații de multiplicare a producerii
Exporturile de servicii au atins anul trecut un nivel record de 2,7 miliarde de dolari, dublu față de 2020
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele care dau în chirie imobile au crescut cu 30 la sută
Leul se apreciază față de euro și dolar
BNM: Inflația va reintra treptat în limitele țintite
În Republica Moldova va fi organizat în premieră un Târg al Finanțatorilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Premierul Dorin Recean: „Industria electronică din Moldova are energie, potențial și ambiție, iar Guvernul susține activ această direcție”
O companie aeriană lansează zboruri directe din Chișinău spre o destinație din Europa
Impactul înghețurilor din luna aprilie asupra livezilor, analizate de reprezentanții MAIA și Asociația Moldova Fruct
Alegătorii vor beneficia de echipamente moderne la scrutinul din toamnă
Un avocat din capitală a fost condamnat pentru trafic de influență
Doina Nistor la Londra: „Construim împreună o țară europeană sigură și rezilientă”
Spațiile verzi din capitală, stropite cu substanțe chimice pentru a combate căpușele
Examenele de absolvire a gimnaziului vor fi monitorizate de peste o mie de observatori
Donald Trump: Fără intervenția SUA în Al Doilea Război Mondial, țările europene ar vorbi în germană
Vicepremierul Cristina Gherasimov a prezentat la Bruxelles progresele autorităților locale din R. Moldova la cea de-a 166-a sesiune a Comitetului Regiunilor
Noi modernizări la Spitalul Raional Hîncești. Premierul Dorin Recean: „Investițiile Guvernului în sistemul de sănătate vor continua”
Chișinăul va găzdui Olympic Fest 2025 de Ziua Sportivului și Mișcării Olimpice
GALERIE FOTO // Patru expoziții dedicate industriei alimentare, inaugurate la Moldexpo
Vizitatorii Grădinii Zoologice pot achiziționa bilete online
620 de companii au primit compensații în valoare de 41,6 mln de lei pentru plata facturilor la energia electrică
CSP a instituit Comisia de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție
Cadrele didactice pot beneficia de un nou program de formare profesională pentru dezvoltarea competențelor digitale
Patru expoziții dedicate industriei alimentare și tehnologiilor de ambalare a produselor au fost deschise la Moldexpo
La Spitalul raional Hâncești au fost inaugurate Blocul anatomopatologic și Secția sterilizare