Stocurile de carburanți ar putea crește în perioada următoare. Directorul CNMC: „Avem un grafic clar al importurilor”
Stocurile de carburanți ar urma să crească în perioada următoare, după o ușoară scădere cauzată de fluctuațiile fluxurilor de import. Despre aceasta a anunțat astăzi directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, transmite MOLDPRES.
Oficialul a menționat că, în ultimele zile, cantitatea de motorină a scăzut din cauza fluxurilor de import, însă în prezent situația s-a stabilizat, urmând ca stocurile să crească în următoarea perioadă.
„Cantitatea de motorină a fost într-o ușoară scădere, dar trebuie să înțelegem că această scădere este datorată fluxurilor de import-export. A fost un flux mai mic de import, tocmai pentru că și prețurile înainte de balansare erau defavorabile pentru import. Acum s-a stabilizat. Așteptăm următoarele importuri. Noi am solicitat o grilă foarte clară a acestor importuri, a fost prezentată grila, planul de importuri. Stocurile urmează să fie completate și nu ne așteptăm la o scădere, ci din contra, la o creștere a acestor stocuri, o revenire la situația în care eram cel puțin zece zile de stocuri și Guvernul va întreprinde și măsurile ulterioare care se impun pentru ca să ridicăm stocurile la cincisprezece zile, așa cum ne-am propus”, a declarat Serghei Diaconu.
În ceea ce privește perioada de instituire a stării de urgență, Serghei Diaconu a menționat că autoritățile pregătesc modificări legislative care ar permite ca starea de urgență să poată fi aplicată pentru o perioadă cuprinsă între 30 și 90 de zile, decizia finală urmând a fi luată de Parlament.
„Practica internațională ne arată că această stare de urgență, în majoritatea statelor, se instituie pe o perioadă de 60 sau 90 de zile. Chiar și în România, starea de urgență s-a instituit pe 90 de zile. Noi vom veni cu propunerile de modificare, chiar deja este în pregătire, în care vom propune ca starea de urgență pe viitor să fie instituită de la 30 la 90 de zile, în funcție de riscurile care vor fi prezentate către Guvern și Parlament și decizia o să o ia Parlamentul. Va fi 30, 60 sau 90 de zile”, a afirmat Serghei Diaconu.
Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026, la propunerea Guvernului, după ce Linia electrică aeriană Isaccea–Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de luni, 23 martie, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. Aceasta a fost pusă în funcțiune sâmbătă, pe 28 martie.
Premierul Alexandru Munteanu a declarat astăzi că starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar. Oficialul a subliniat că a solicitat un raport complet asupra situației la zi în sistemul energetic și un plan de acțiuni cu termeni concreți care să ne permită să revenim la un regim normal. Obiectivul nostru este clar: să putem merge săptămâna viitoare în Parlament cu toate datele și să propunem abrogarea stării de urgență în condiții sigure pentru cetățeni, a declarat Alexandru Munteanu, la începutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice
Încasările la impozitul pe venit din chiria imobilelor, în creștere cu circa 32 la sută în prima jumătate a anului curent
Leul se apreciază față de euro și dolar
Costuri de bază și tarife pentru mai mulți operatori din sectoarele apă și gaze naturale, aprobate de ANRE
Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților
Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu
Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent
Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi
Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor
Prejudicii de peste un milion de lei și 27 de victime ale escrocheriilor, în doar trei zile
Energocom a început pregătirile pentru sezonul rece 2026–2027 prin rezervarea capacităților de transport al gazelor
Fiscul a colectat aproape 1,6 miliarde de lei într-o săptămână și a dispus restituiri de TVA de peste 154 de milioane de lei
Peste 2.230 de fermieri vor primi compensații pentru accizele la motorină
Granturile ODA au sprijinit 383 de companii în prima jumătate a anului. Investițiile estimate depășesc 268 de milioane de lei
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
Hram în 19 localități de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Recomandările poliției pentru cetățeni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova
Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca
Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Veți vedea și fețe noi. Urmează discuții cu mai mulți miniștri, iar ulterior vor fi luate deciziile”
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru
Șase răniți la Kiev în urma unui atac cu rachete balistice al Rusiei
MOLDOVA SUNT EU // Visul de a purta uniforma, transformat în misiune. Povestea lui Andrei Ilinciuc, student la Academia „Ștefan cel Mare”
FOTO // Alte două curți din capitală au fost reabilitate prin programul „Curtea Europeană”
Vasile Tofan anunță prioritățile noului Guvern - integrarea în UE, relansarea economiei și restabilirea încrederii cetățenilor: „Intenționez să-mi duc mandatul până la capăt, nu ne mai permitem experimente și nici să ne împiedicăm de atâtea ori”
VIDEO, DOC // Șefa statului Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova
LIVE // Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă, în urma consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru
Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Populației
Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”
Accident grav în raionul Sângerei. Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au suferit traumatisme