Temperaturi caniculare în R. Moldova. AND impune restricții de circulație pentru mijloacele de transport de mare tonaj
Administraţia Națională a Drumurilor (AND) a anunțat restricții de circulație pentru mijloacele de transport de mare tonaj, cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone. Măsura este aplicată în contextul Codului galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabil în perioada 28 iunie – 1 iulie, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ordinului comun al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și al Ministerului Afacerilor Interne, în perioada menționată, circulația acestor vehicule este restricționată în intervalul orar 10:00–20:00, pe toate drumurile publice naționale.
„Sunt exceptate de la aplicarea acestor măsuri: transportul de persoane, transportul produselor perisabile, al echipamentelor medicale, intervențiile de urgență, transportul animalelor vii, distribuția carburanților, precum și alte categorii de transport prevăzute în ordinul menționat”, a anunțat AND.
Măsura are drept scop protejarea infrastructurii rutiere împotriva degradărilor provocate de temperaturile extreme.
„În condiții de caniculă, îmbrăcămintea rutieră din beton asfaltic își reduce capacitatea portantă, iar circulația vehiculelor cu mase mari poate provoca deformații permanente, precum făgașe, tasări și alte deteriorări care afectează siguranța circulației și generează costuri semnificative pentru repararea drumurilor”, a subliniat AND.
Meteorologii au emis Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabil în perioada 28 iunie – 1 iulie. În acest interval, temperaturile vor ajunge până la +41 de grade Celsius. Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20°C, caracteristică specifică nopților tropicale.
Moldova accelerează integrarea în rețeaua europeană de transport. O Declarație de intenție pentru modernizarea coridoarelor rutiere strategice și reformarea sectorului drumurilor a fost semnată la Bruxelles
Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiect aprobat de Guvern
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu reprezentanți ai BERD: „Viitorul economiei Republicii Moldova se construiește prin reforme, investiții și încrederea partenerilor”
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga: „Discutăm cu fermierii pentru a identifica soluții și o poziție comună care vizează politica fiscală”
VIDEO // Prioritățile pentru dezvoltarea turismului în următorii patru ani, stabilite de Guvern
FOTO // Republica Moldova și România au marcat centenarul aviației civile prin reconstituirea simbolică a rutei București–Chișinău
Premierul Alexandru Munteanu, despre proiectul politicii fiscale: „Vom analiza fiecare sugestie, dar direcția nu se va schimba. Trebuie să fim eficienți”
Sistemul național de prevenire și combatere a spălării banilor va fi aliniat la standardele UE
Finanțare de 150 de milioane de euro pentru creșterea competitivității sectorului agricol. Guvernul inițiază negocierile pentru proiectul „Livada Moldovei II”
Premierul Alexandru Munteanu anunță că Agenția Proprietății Publice va fi reorganizată: „Avem nevoie de gestionare corporativă profesională”
Sprijin financiar pentru fermierii afectați de seceta de anul trecut: AIPA a recepționat 345 de cereri
Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește
Modificările la legea salarizării în sectorul bugetar vor intra în vigoare din toamnă. Ministrul Andrian Gavriliță: „Vom avea majorări de salarii în majoritatea sectoarelor”
Platforma Agendei de Conectivitate a UE, lansată la Bruxelles: Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional prin noi proiecte de infrastructură
Peste 174 000 de persoane au beneficiat, în luna mai, de medicamente și dispozitive medicale compensate
Piața de capital din Moldova în expansiune: CNPF anunță creșteri semnificative și noi instrumente financiare în 2025
„Republica Moldova are nevoie de un guvern stabil la București”. Președintele Parlamentului, despre așteptările de la noul executiv român
Igor Grosu, despre proiectul privind unirea Republicii Moldova cu România, adoptat tacit la București: „Am văzut mai multe zâmbete decât panică”
Reforma Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, votată de Parlament în prima lectură
Ministerul Energiei: peste 60% dintre acțiunile asumate pentru integrarea în piața energetică europeană sunt deja realizate
Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova și noi proiecte de cooperare, pe agenda vizitei vicepremierului Eugeniu Osmochescu în Austria
Programul URBACT: Noi oportunități de sprijin pentru orașele și municipiile din Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp
Peste 200 de tentative de fraudă telefonică prevenite în ultimele 24 de ore
VIDEO // Ministrul Mediului: „Aproape 90% dintre puieții plantați la Mihailovca s-au prins”
Educație digitală, voluntariat și dialog între generații pentru seniorii din Hârjauca
Efectivul-limită al CNA va crește cu 150 de unități
Comisia de evaluare a contestat decizia CSP în cazul lui Vasile Plevan
Parlamentul instituie un mecanism de identificare a utilizatorilor serviciilor mobile preplătite: cartelele SIM vor putea fi activate doar în baza unui act de identitate
Prima reuniune a Subcomitetului Republica Moldova – Uniunea Europeană privind reforma administrației publice a avut loc la Chișinău