FOTO // România, Moldova și Ucraina, unite pe șine: Tronsonul Cantemir-Fălciu reconfigurează rutele comerciale din estul Europei. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Un nou traseu logistic care leagă portul Constanța cu Republica Moldova și asigură tranzitul spre Ucraina”
Republica Moldova deschide încă un punct de trecere la frontiera cu România pe cale ferată. Tronsonul Cantemir–Fălciu, care zeci de ani a zăcut în paragină, a fost testat miercuri, 22 aprilie, după reabilitare și modernizare. Proiectul a fost realizat cu sprijinul României. Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a subliniat importanța economică a acestui traseu, care leagă Portul Constanța de Republica Moldova și asigură tranzitul spre Ucraina, transmite MOLDPRES.
Tronsonul de cale ferată Cantemir–Fălciu are o lungime de 4 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și aproximativ 60 de kilometri pe malul drept al Prutului, în România. Ultimul tren marfar a circulat pe acest segment în anul 1989, iar din 2009 a fost sistată și circulația trenurilor de pasageri. Lucrările de reabilitare au durat peste un an și au fost realizate cu eforturile angajaților Căilor Ferate din Republica Moldova și ale celor din România.„Această stație nouă este prima deschisă după anii 90 la hotar, este un pod feroviar cu încărcătură foarte mare economică. Aș vrea să văd cu cât optimism privesc oamenii din Cantemir și raion spre viitorul lor. Odată cu redeschiderea se redesenează în totalitate viața social-economică în următorii ani în această zonă. Cred că pentru agenții economici atât din Republica Moldova cât și din România, pe hartă punem un nou traseu logistic care leagă portul Constanța cu Republica Moldova și tranzitează spre Ucraina. Vorbim despre trasee logistice pentru procesul de reconstrucție a Ucrainei”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
Cantemir–Fălciu este primul punct de frontieră cu control coordonat și bidirecțional pe sistem feroviar. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, prezent la evenimentul de testare oficială a tronsonului, a apreciat eforturile autorităților Republicii Moldova.„Trăim un moment istoric pentru că prea mult timp aici a fost liniște, prea mult timp glasul roților de tren a tăcut, prea mult timp podul de la Cantemir–Fălciu peste Prut a fost închis. Anul trecut când am vizitat zona împreună cu dl vicepremier, era o sârmă ghimpată, prea mult timp 60 de km de cale ferată în România au fost nefolosite. Începând de astăzi, această testare și cu ecartament european și cu ecartament sovietic, acesta este un tren european, locomotiva și cele două vagoane. Europa a ajuns azi aici la Cantemir trecând Prutul. Este primul punct de frontieră control coordonat și bidirecțional pe sistem feroviar. Vreau să mulțumesc autorităților din Republica Moldova pentru colaborarea în deschiderea acestui punct de frontieră și realizarea celorlalte proiecte”, a declarat Scrioșteanu.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că instituția este pregătită să asigure un control modern și eficient la frontieră. Oficiala a subliniat a apreciat parteneriatul strategic al Republicii Moldova cu România.„Astăzi avem un loc care marchează istorie, este mai mult decât un obiectiv tehnic, este încă o poartă în Uniunea Europeană, este încă un semnal de progres, este o dovadă că apartenența europeană se construiește prin infrastructură, instituții și proiecte concrete, care susțin o economie de piață performantă și un climat mai bun pentru oameni, pentru investiții și pentru comerț. În relația cu România acest proiect are și o valoare simbolică aparte. România este un partener strategic, sprijin constant și liant firesc al Republicii Moldova. Fiecare punct de legătură înseamnă o apropiere mai mare între comunități, economii și legătura cu viitorul nostru european. MAI contribuie direct la această construcție strategică. Avem personal pregătit, capabil să asigure un control modern și eficient la standardele europene. Avem profesioniști, avem sprijinul partenerilor strategici, avem voința de a construi servicii publice și mai performante. Controlul coordonat va fi esența unei frontiere sigure, bine gestionate și conectate la standardele europene, în care cooperarea dintre Republica Moldova și România va aduce mai multă ordine și predictibilitate pentru circulația mărfurilor”, a declarat Nichitin.
Oficialii din Republica Moldova și cei din România au dat asigurări că proiectele de conexiune cu Uniunea Europeană vor continua. În acest an urmează să fie dat în folosință podul Ungheni–Ungheni, cu ecartament european electrificat.Linia feroviară Prut 2 – Fălciu este parte a unui traseu construit în perioada anilor 1917–1918 și a fost, timp de mai multe decenii, utilizată pentru transportul de mărfuri. După anul 1990, circulația a scăzut treptat, iar infrastructura a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Lucrările realizate au inclus reabilitarea completă a circa 4 kilometri de cale ferată, reparația podului peste Prut și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu. Linia a fost adaptată pentru ecartament combinat, larg (1520 mm) și european (1435 mm), ceea ce permite conectarea directă la rețeaua feroviară din România. De asemenea, au fost montate peste 3000 de traverse și efectuate lucrări de consolidare a malului Prutului.Reluarea circulației pe tronsonul feroviar Cantemir–Fălciu va contribui la diversificarea rutelor de import/export și oferă o opțiune directă pentru transportul de mărfuri, cu acces la piața din Uniunea Europeană. Pentru sudul țării, linia poate deveni o infrastructură activă, cu impact asupra dezvoltării economice locale.
Proiectul de reconstrucție și modernizare a segmentului Prut-2 – Fălciu, ca linie interstatală de conexiune destinată în principal transportului de marfă, cu perspectivă de dezvoltare a traficului de pasageri, a fost lansat în baza Memorandumului semnat la 14 aprilie 2025 între CFM (Republica Moldova) și CFR (România).
Fondul de convergență, destinat apropierii celor două maluri ale Nistrului: Cum vor fi distribuite resursele pentru proiecte sociale și de infrastructură
Serviciul Vamal marchează 35 de ani de la fondare. Instituția continuă procesul de modernizare și aliniere la standardele europene
Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu mai este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi”
O companie din Hâncești transformă deșeurile organice în biogaz, care este ulterior utilizat pentru producerea energiei electrice
Programul „Casa verde”: alte 40 dosare de participare au fost aprobate de CNED
FOTO // Fermierii din Călărași, instruiți cum să protejeze vița-de-vie înainte de recoltare
Termenul de activitate al comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat a fost prelungit. Ce nereguli au fost depistate până acum
Instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial. Proiectul, susținut de Parlament
Legislativul instituie un mecanism distinct de autorizare pentru stocarea produselor petroliere de urgență
Parlamentul propune un nou regim pentru investițiile strategice
Importul culturilor cerealiere și oleaginoase va fi licențiat provizoriu
Un sector de aproape 49 de kilometri din drumul M3 Chișinău–Giurgiulești, pregătit pentru reparație capitală și reconstrucție
Consultări publice pentru noi reguli în urbanism, construcții și transporturi. MIDR propune mai multe modificări
Marfă de 150.000 de lei, fără acte, depistată într-un autocar la Tudora
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
BTA: Restauratorii critică poziția vicepremierului Pekanov și solicită reducerea TVA
Elevii din clasa a IV-a vor primi note la unele discipline: Metodologia aprobată de MEC
Foc de armă la Durlești. Un bărbat a fost rănit, iar un tânăr de 22 de ani a fost reținut
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Peste 40 de școli vor implementa în noul an de studii Programul național privind Educația Multilingvă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
Peste 14.800 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână
O femeie din Stăuceni a rămas fără 45 000 de euro după ce i-a transmis unor escroci care s-au dat drept reprezentanți ai statului
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
FOTO // Peste 200 de milioane de lei au ajuns în luna august în proiecte de dezvoltare pentru localitățile din țară
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Un nou program regional va orienta investițiile pentru dezvoltarea turismului în nordul ţării




