VIDEO // AIPA a valorificat 40% din fondul anual pentru agricultură în primele trei luni ale anului 2026
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a prezentat bilanțul activității pentru primul trimestru al anului curent. Astfel, în primele trei luni ale anului 2026, instituția a reușit să valorifice 40% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, a cărui valoare totală pentru acest an este de 2,3 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.
Eficiența procesării dosarelor a permis ca o sumă totală de 922 de milioane de lei să fie deja transmisă spre plată, oferind un suport financiar vital fermierilor aflați în plin sezon al lucrărilor agricole de primăvară, explică AIPA.
Peste 1.900 de fermieri au primit subvenții postinvestiționale
În perioada de referință, specialiștii AIPA au examinat un număr de 2.602 cereri de finanțare. Cea mai mare pondere a plăților a fost direcționată către mecanismul de subvenționare postinvestițională, unde 1.946 de producători agricoli au beneficiat de un sprijin financiar total de 813 milioane de lei. Aceste fonduri vin să acopere investițiile deja realizate de agricultori în tehnologii moderne, utilaje și infrastructură de producție.
O atenție deosebită a fost acordată și securizării afacerilor agricole în fața capriciilor vremii. Astfel, au fost executate 470 de cereri pentru asigurarea riscurilor în agricultură, fiind alocate 43,8 milioane de lei către companiile de asigurări pentru a subvenționa primele plătite de fermieri.
Sprijin pentru investiții în avans și dezvoltare rurală
AIPA a continuat să susțină și proiectele aflate la început de drum sau în faze critice de implementare: 52,8 milioane de lei au fost debursate pentru 80 de proiecte investiționale demarate sub formă de plăți în avans; Programul LEADER, esențial pentru revitalizarea zonelor rurale prin microproiecte locale, a beneficiat de o finanțare de 3 milioane de lei.
Prioritățile pentru perioada următoare
Procesul de examinare a dosarelor rămâne unul intens. În prezent, Agenția se află în etapa finală de procesare a ultimelor 275 de dosare recepționate în anul 2024 pentru plățile postinvestiționale, acestea având o valoare solicitată de aproximativ 350 de milioane de lei.
Concomitent, AIPA a început evaluarea cererilor depuse pentru plăți complementare și postinvestiționale aferente anului 2025. De asemenea, sunt în plin proces de selectare proiectele depuse anul trecut pentru formele de plată în avans și cele pe etape, asigurând astfel continuitatea fluxului de investiții în sectorul agroindustrial din Republica Moldova.
Guvernul Tofan va menține compensațiile la energie pentru sezonul rece, dar mai țintit, doar pentru gospodăriile vulnerabile, corelate cu măsuri de eficiență energetică
Acces simplificat pentru antreprenori la informațiile despre oportunități de finanțare și servicii de sprijin: ODA lansează o nouă platformă digitală
Forumul de afaceri Moldova – India, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „India știe cum să transforme ambiția în dezvoltare, iar Republica Moldova știe cum să transforme provocările în reforme”
Evoluțiile din sectorul produselor petroliere, monitorizate constant de ANRE: stocuri de motorină pentru opt zile și de benzină – pentru 18 zile
Subvenții de circa 10 milioane de lei pentru agricultori, autorizate spre plată în ultima săptămână
VIDEO // Linia Electrică Vulcănești–Chișinău va fi energizată integral în această săptămână
Peste 847 de milioane de lei au fost încasate de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână
Sancțiuni de peste 10 milioane de lei, aplicate de Fisc în urma controalelor desfășurate în prima jumătate a anului
Dolarul se apreciază ușor, iar euro își menține valoarea
Serviciile publice digitale au generat economii de peste 853 de milioane de lei în 2025
REPORTAJ MOLDPRES // Modelul chinez al caselor inteligente poate deveni o sursă de inspirație pentru Republica Moldova
În Moldova va activa Școala Organică a Fermierilor pentru a sprijini producătorii agricoli în tranziția către culturi ecologice
Controalele vamale au scos la iveală obligații suplimentare de aproape un milion de lei
Nou sistem de taxe pentru șoferi. MIDR propune înlocuirea taxei pentru drumuri cu o taxă pe vehicul
Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră pe 31 iulie
Republica Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor
VIDEO // Premierul Vasile Tofan solicită elaborarea unui pachet de măsuri pentru reducerea controalelor excesive asupra antreprenorilor
Noul ministru al Agriculturii a fost prezentat colectivului. Premierul Vasile Tofan cere continuarea reformelor în sector
Ministerele vor prezenta propuneri de optimizări în sistemul public
Mai multă echitate în sistemul de protecție socială: Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de căsătoria părinților
FOTO // Noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, și-a început mandatul. Premierul Vasile Tofan i-a cerut accelerarea proiectelor medicale majore
Noi măsuri pentru digitalizarea justiției: mai multe proceduri vor fi realizate electronic
Alertă ANSP: Trei loturi de șervețele umede neconforme din cauza contaminării microbiologice au fost retrase de pe piață
ANRE propune un tarif mai mic la gaz decât cel solicitat de furnizor: proiectul a fost prezentat spre consultări publice
Cetățenii vor avea un rol mai activ în luarea deciziilor: Guvernul aprobă reguli noi pentru consultare și inițiativă civică
Conceptul noii politici fiscale va fi prezentat până la 6 august
Reguli mai clare la acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova
Premierul anunță reguli mai stricte pentru deplasările externe ale demnitarilor. Vasile Tofan: „Trebuie să strângem puțin cureaua”
Reforma fiscală nu va viza produsele farmaceutice, afirmă premierul Vasile Tofan
Școlile vor trece în subordinea MEC. Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”