Alegeri decisive în Ungaria: cetățenii sunt așteptați la urne pentru a alege viitorul parlament
Cetățenii Ungariei sunt așteptați astăzi la urne pentru a alege viitorul parlament, în cadrul unui scrutin considerat decisiv, „care ar putea pune capăt celor 16 ani de putere ai prim-ministrului Viktor Orban, ar putea zgudui Rusia şi ar putea provoca valuri de şoc în cercurile de dreapta din Occident, inclusiv la Casa Albă a preşedintelui american Donald Trump, scrie Reuters, citată de news.ro și MOLDPRES.
Votul pentru alegerile parlamentare, care vor decide componenţa parlamentului de 199 de locuri, începe la ora 6 dimineaţa, ora locală (07:00 ora României), şi se va încheia la ora 19:00 (20:00, ora României).
Sondajele de opinie din ultimele două săptămâni au arătat că partidul Fidesz al lui Orban se află în urma partidului de opoziţie de centru-dreapta Tisza, condus de Peter Magyar, cu 7-9 puncte procentuale, Tisza având un scor de aproximativ 38-41%.
Votul este urmărit cu atenţie la Bruxelles, mulţi colegi din UE criticându-l pe Orban, prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin şi aliat apropiat al lui Trump, pentru ceea ce ei numesc o erodare a democraţiei, a libertăţii presei şi a drepturilor minorităţilor în Ungaria.
Pentru Ucraina, vecinul estic al Ungariei, o înfrângere a lui Orban ar putea însemna deblocarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, vital pentru efortul de război al Kievului. De asemenea, ar priva Rusia de cel mai apropiat aliat al său din UE.
Orban a prezentat scrutinul ca o alegere între „război şi pace”. În timpul campaniei electorale, guvernul a acoperit ţara cu afişe care avertizau că liderul Tisza, Peter Magyar, ar târî Ungaria în războiul Rusiei cu Ucraina, lucru pe care acesta îl neagă cu tărie.
Analiştii avertizează că rezultatul votului rămâne incert, invocând numărul de alegători indecişi, o redesenare a hărţii electorale în favoarea Fidesz şi o proporţie ridicată de etnici maghiari din ţările vecine, care susţin în majoritate partidul de la guvernare.
Ei spun că este posibil orice, de la o majoritate superioară a Tisza – capabilă să modifice Constituţia – până la o majoritate a Fidesz.
Schimb de focuri lângă consulatul israelian din Istanbul: trei persoane au fost ucise
Atac cu dronă asupra unui microbuz în Nikopol: trei morți și 12 răniți
Armata israeliană le recomandă iranienilor să evite utilizarea trenurilor
Noi reguli de intrare în UE din 10 aprilie
Echipajul misiunii Artemis II a doborât un nou record. Astronauții au început călătoria de întoarcere acasă
BTA: Academia de Teatru și Film din Bulgaria marchează 150 de ani de la nașterea lui Krastyo Sarafov printr-o ceremonie și lansarea unui timbru
Ucraina a distrus o fregată strategică a Rusiei
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari terminale petroliere ale Rusiei de la Marea Neagră
Iranul respinge deschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul unui armistițiu
BTA: Creșterea prețurilor la combustibil cuprinsă între 18,7% și 37% în primele cinci săptămâni ale războiului din Iran
Misiunea Artemis 2 va survola astăzi Luna
Trei persoane, inclusiv un copil, au murit în urma unui atac nocturn asupra Odesei
OPEC+ va majora producția de petrol pentru a stabiliza piața globală
Donald Trump către Iran: „Deschideţi naibii Strâmtoarea, ticăloşi nebuni, sau veţi trăi în iad! O să vedeți voi!”
Președinta Maia Sandu felicită cetățenii cu ocazia Învierii Domnului: „În aceste zile luminate, vă îndemn să ne întoarcem către ceea ce contează cu adevărat: credința, speranța și grija pentru cei de lângă noi”
Creștinii ortodocși sărbătoresc Sfintele Paști. Părintele Viorel: „Să căutăm pacea in inima noastră, lumina Învierii să o transmitem tuturor”
Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”
Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor”
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova
Accident în capitală: o femeie de 35 de ani și fiica acesteia de șapte ani au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni
Primele petroliere au părăsit Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz
Energeticienii sunt la datorie în perioada sărbătorilor pascale, pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a sistemului electroenergetic național
ANSP recomandă vigilență pentru reducerea riscului de boli transmisibile în timpul călătoriilor din perioada sărbătorilor pascale
Peste 200 de tineri din Republica Moldova și-au lansat sau dezvoltat afaceri printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană
Prima locomotivă de ecartament european a trecut Prutul pe traseul Fălciu-Cantemir
Flux sporit de mijloace de transport pe traseele din țară: poliția vine cu atenționări după ce a depistat mai multe nereguli în trafic
Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim
Republica Moldova va mai denunța un acord cu CSI
Autobuzele și troleibuzele din capitală vor circula conform unor orare speciale în perioada sărbătorilor pascale
GALERIE FOTO // Orheiul Vechi în prag de Paște