Armata iraniană ameninţă să „incendieze” şi „distrugă” infrastructuri petroliere şi gaziere în Orientul Mijlociu
Armata iraniană amenință să ”incendieze” şi să ”distrugă” instalații petroliere şi de gaze naturale în Orientul Mijlociu, în cazul unor atacuri de acest tip împotriva infrastructurilor sale, relatează AFP, preluat de news.ro și MOLDPRES.
”Cel mai mic atac împotriva infrastructurilor energetice şi porturilor Republicii Islamice Iran va antrena un răspuns zdrobitor şi devastator din partea noastră”, a ameninţat un purtător de cuvânt al Cartierului General Central Khatam al-Anbiya, situat la Teheran, afiliat Gardienilor Revoluţiei.
”În cazul unui atac de acest fel, toate infrastructurile petroliere şi gaziere din regiunea (Orientului Mijlociu), în care Statele Unite şi aliaţii lor occidentali au interese considerabile, vor fi incendiate şi distruse”, ameninţă într-un comunicat, citat de televiziunea de stat iraniană, Cartierul, însărcinat cu planificarea şi coordonarea operațiunilor militare comune ale forţelor iraniene.
ARMENPRESS: Statele Unite vor deține 74% din acțiunile companiei TRIPP Development Company, iar Armenia 26%. Guvernul aprobă proiectul de lege privind ratificarea acordului
Serhii Korețki, numit prim-ministru al Ucrainei după votul Radei Supreme
Volodimir Zelenski îl propune ca premier pe Serhii Koreţki. Rada Supremă ar putea să voteze astăzi noul Cabinet de miniştri
Uniunea Europeană şi Ucraina au încheiat un parteneriat în domeniul dronelor
După Marea Azov, ucrainenii au atacat nave rusești și în Marea Neagră: 20 de corăbii lovite într-o noapte
Washingtonul a reintrodus blocada asupra porturilor iraniene
Bloomberg: Rusia se confruntă cu un surplus de petrol pe care îl vinde tot mai greu
Trei persoane au murit în urma unui atac asupra Odesei
Ucraina va primi anul acesta primele avioane franceze Rafale
Turcia își promovează accesibilitatea ca destinație de vară, mizând pe zboruri directe și timpi reduși de așteptare
ARMENPRESS: Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot” din Erevan a debutat cu 90 de filme din 40 de țări
Rada Supremă de la Kiev a aprobat demisia premierului Iulia Sviridenko
Ucraina a lovit în zona Mării Azov 116 nave rusești în 9 zile
Kievul a fost atacat cu rachete balistice
Peste 14 500 de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână. Cele mai multe cazuri au fost urgențe cardiovasculare
Un fost prim-vicepremier al Republicii Moldova, ucis pentru o datorie de circa 30 de euro. Agresorul a fost condamnat la 23 de ani de închisoare
Patrimoniul arheologic al culturii Cucuteni-Tripolie va putea fi explorat prin diorame 3D și realitate virtuală la Muzeul din Călărași
O navă care transporta gaz petrolier lichefiat a fost lovită în largul coastelor României. Echipajul, evacuat în siguranță
MAE a emis o alertă de călătorie în Orientul Mijlociu
Zi decisivă pentru Guvernul Tofan. Cabinetul condus de premierul desemnat va cere astăzi votul de încredere al deputaților
Trei persoane au fost ucise la Odesa în urma unui atac rusesc
Curs valutar anunțat de BNM: cotație stabilă pentru euro și în scădere pentru dolar
Agenda evenimentelor, marți, 21 iulie
METEO // Ploi scurte și maxime de până la +32°C. Cum va fi vremea pe 21 iulie
FOTO // Tânărul artist moldovean Artur Dulghier și-a inaugurat prima expoziție personală la Viena
Salariul minim de 10.000 de lei și reforma pieței muncii, printre obiectivele Guvernului Tofan
FOTO // Drumul spre Mănăstirea rupestră Țipova devine mai accesibil: au început lucrările de reamenajare a scărilor istorice
Peste 170 de fotografii semnate de Mihai Potârniche, expuse la Iași
Întrevederea Președintei Republicii Moldova cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei
SATUL EUROPEAN // Drum reabilitat, canalizare și condiții mai bune pentru copii în comuna Țipala